Breaking News

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Iaşi, aprobat de CLM

După mai bine de un an de dezbatere publică, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) a fost aprobat, cu unanimitate de voturi, marţi, de consilierii locali ieşeni. Elaborat conform documentelor europene, dar şi în concordanţă cu legislaţia naţională, PMUD se referă la perioada 2016 – 2030 şi acoperă Polul de Creştere Iaşi format din municipiul Iaşi, 13 comune şi cinci localităţi cu cu titlul de membru observator în Zona Metropolitană Iași (ZMI). PMUD a urmat toate fazele de consultare publică în perioada de definitivare a acestuia, fiind finalizat prin realizarea unui Raport de mediu, acesta primind avizul de la Agenția pentru Protecția Mediului Iași. PMUD este un plan strategic care stabileşte proiectele cheie de implementat în următorii 15 ani în vederea unui transport sustenabil şi durabil la Iaşi. Printre alte obiective, PMUD urmăreşte implementarea de proiecte care să asigure un transport public integrat, eficient şi accesibil, încurajarea deplasărilor cu bicicleta, îmbunătăţirea siguranţei şi a condiţiilor de mediu. Planul de acţiune vizează intervenţii asupra reţelei stradale, printre proiectele luate în discuţie fiind, spre exemplu: realizarea unei variante de ocolire Sud pentru traficul uşor, realizarea unei legături între zona comercială ERA – Centură uşoară Sud – DC 27, reorganizarea circulaţiei pe Bv. Independenţei, varianta de ocolire Nord‐Vest, între DN 24 (spre Sculeni) și DN 28 (spre Tg. Frumos), pasaj suprateran pietonal și pentru biciclete între cartierul Carpați și Piața Nicolina, reabilitarea str. Trei Fântâni. În ceea ce priveşte transportul public, PMUD presupune proiecte de reabilitare a infrastructurii de tramvai în zonele Vladimirescu, Pădurii, Țuțora, reabilitarea infrastructurii de tramvai Iaşi ‐ Dancu, sistem de managementul transportului public şi e‐ticketing, înnoirea parcului de vehicule destinat transportului public, extinderea şi modernizarea depourilor din municipiul Iaşi. (E.M.)