Proiectele de legi cu privire la liberalizarea capitalului şi amnistia fiscală au fost retrase din Parlament de către majoritatea parlamentară. Anunţul a fost astăzi de către speakerul Andrian Candu, informează MOLDPRES.
Potrivit Preşedintelui Parlamentului, decizia a fost luată după ce au fost constatate mai multe deficienţe în cadrul documentelor. „Am decis retragerea celor două proiecte legate de liberalizarea capitalului şi amnistia fiscală. Aşa cum am şi promis atunci cînd a fost iniţiat proiectul şi votat în lectura I, toată această perioadă am lucrat cu expertiză juridică şi economică, atît cu experţi locali cît şi cu experţi internaţionali. Au fost constatate mai multe deficienţe, motiv din care, toţi cei cinci deputaţi care am semnat proiectele de legi, am depus cererea de retragere. Astăzi deja proiectele sînt retrase din Parlament”, a scris Andrian Candu pe o reţea de socializare.
Proiectele de legi prevedeau liberalizarea capitalului astfel încît să permită cetățenilor să declare capitalul ce le aparţine şi care anterior se afla în posesia altor persoane fizice sau nu era declarat deloc, în schimbul unei taxe de 2% din valoarea bunului. Astfel, persoanele fizice se preconiza să beneficieze de liberalizarea capitalului, iar pentru persoanele juridice proiectul prevedea doar stimularea fiscală. Liberalizarea capitalului se referea atît la mijloacele băneşti, cît şi la capitalurile precum: imobile, valori mobiliare, cote de participare la capitalul societăţilor cu răspundere limitată sau mijloace de transport.
Documentul avea trei aspecte de bază: declararea capitalului care anterior nu era declarat, trecerea capitalului de pe numele deţinătorilor formali pe numele deţinătorilor reali şi reflectarea în scopuri fiscale a valorii reale de piaţă a activelor, în vederea optimizării şi impozitării viitoare a acestora.
Prezentele legi au fost votate în prima lectură la 16 decembrie 2016. Tot atunci, documentul a provocat discuţii aprinse în Parlament, dar şi proteste din partea societăţii civile, potrivit căreia „cu ajutorul acestui document urmau să fie legalizaţi banii furați”.
Proiectele legilor privind liberalizarea capitalului şi amnistia fiscală au fost înregistrate în Parlament la 1 decembrie anul trecut. Documentele au fost inițiate de către un grup de deputaţi din majoritatea parlamentară, printre care şi Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.