Proiectul de lege de aprobare a OUG 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice a fost adoptat, cu amendamente, marți de Senat.
Senatorii au aprobat actul normativ, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 65 de voturi pentru și 39 împotrivă.
Unul dintre amendamentele asumate de către Senat stipulează că printre obiectivele de investiții ce pot fi finanțate prin această ordonanță se numără și realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea sau dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat — creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale. În forma elaborată de Guvern, nu era prevăzută sintagma „de stat” pentru aceste unități.
În timpul dezbaterilor din plenul Senatului, Traian Băsescu (PMP) a susținut că anumite prevederi din ordonanță sunt „destinate clientelei politice”, ceea ce este „stilul PSD dintotdeauna”.
„Din păcate, un lucru care se declară a fi bun și benefic este, ca de obicei, stricat prin prevederi care să favorizeze clientela politică. Este stilul PSD dintotdeauna. (…) Scoateți regulile din circulație și faceți PSD rules. Mai mult decât atât, pentru un an, abrogați sau suspendați limitarea cheltuielilor ce pot fi angajate în 2017. Din nou, o prevedere care vă face profund compatibili cu DNA. (…) Lăsați primarii ca după ce au un buget aprobat să facă ce vor cu bugetul și suspendați și obligația de a respecta bugetul aprobat pentru un an de zile. Această OUG, în opinia mea, este utilă pentru dezvoltare, dar faptul că întotdeauna țineți să introduceți câteva lucruri în neregulă, câteva derogări de la lege, face necredibil documentul și face pe oricine îl citește să constate că de fapt, din nou, suntem în fața unei ordonanțe destinate clientelei politice. Din acest motiv, PMP va vota împotriva acestei legi de aprobare a ordonanței”, a afirmat Băsescu.
În replică, senatorul PSD Adrian Țuțuianu a punctat faptul că ordonanța aduce resurse financiare pentru reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea unor unități de învățământ, spitale, asigurând, totodată, continuarea unor investiții de dezvoltare locală deja demarate.
„Eu cred că este foarte important să finalizăm Programul Național de Dezvoltare Locală. Sunt obiective de investiții în curs în toate județele, pentru toate categoriile de unități administrativ-teritoriale, indiferent de culoarea politică a primarilor. Ordonanța de astăzi vine și aduce resurse financiare pentru reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ preuniversitar, (…) unele dintre ele fără autorizare de funcționare astăzi, pentru repararea și dotarea unităților sanitare în mediul rural — în foarte multe localități se află într-o stare jalnică, dar și pentru reabilitarea de poduri, podețe, punți pietonale. Se continuă lucrările pentru apă, canal, drumuri. (…) Consider important programul de construcții de cămine pentru studenții din instituțiile de învățământ superior de stat, introdus prin Compania Națională pentru Investiții, și am convingerea că punerea în aplicare a acestui program va permite și dezvoltarea unităților administrativ-teritorială și dezvoltarea economică”, a subliniat Țuțuianu.
Liderul senatorilor UDMR, Attila Cseke, a anunțat că grupul pe care îl conduce va vota în favoarea proiectului de lege de adoptare a OUG 6/2017.
„Evident, dezbaterea pe ordonanța 6 privește în special partea de PNDL. Eu constat că am ajuns în România anului 2017 ca la nivel de lege, într-o OUG, să reglementăm numărul de creșe și grădinițe, numărul de unități din învățământul preuniversitar, numărul de cămine studențești pe care statul dorește să le reabiliteze și să le construiască. Oarecum nici acest lucru nu este în regulă. Acestea sunt acte ale puterii executive, ale Guvernului. Guvernul face acte de administrare publică. Nu credem că trebuie să se regăsească acum în fiecare lege câte grădinițe, câte școli, câte cămine vrem să reabilităm sau să construim în această țară. Pe lângă acest subiect, întrebarea principală este: în urma acestei ordonanțe, care probabil va fi aprobată prin lege de către Parlament, ce eficiență va da Guvernul acestui PNDL. Acest lucru este de urmărit pentru că, pe de o parte, așa cum scrie și în acest text de lege, este important să finalizăm obiective de investiții în curs de realizare și să începem noi obiective. Din acest punct de vedere, grupul UDMR va susține proiectul de lege”, a menționat Attila Cseke.
Senatorul PNL Florin Cîțu a precizat că liberalii vor vota împotriva adoptării OUG 6/2017, precum și împotriva OUG 9/2017 în momentul în care aceasta din urmă va ajunge în atenția plenului Senatului.
„Ordonanțele 6 și 9 într-o formă sau alta au apărut în fiecare an. Anul acesta s-a exagerat din mai multe puncte de vedere. Până acum niciun Guvern nu a fost în stare să facă un buget multianual, așa cum scrie în legea bugetului de stat și în legea finanțelor publice. Așa că trebuie să recurgem la acest artificiu de a avea ordonanțe de urgență pentru a putea să facem credite de angajament pe mai mulți ani. Problema este structurală și ar trebui să o rezolvăm, ar trebui să punem punct la un moment dat, să spunem că nu mai putem să mergem înainte cu astfel de ordonanțe de urgență. Ideea este că ar trebui să ne oprim și să cerem Guvernului să facă un buget multianual, dacă este în stare, dacă nu să nu mai ceară aceste ordonanțe. Al doilea lucru, vorbim de PNDL care e un program fantastic și foarte bun. Dar până acum nimeni nu a făcut o analiză a eficienței acestui program, dacă banii au fost cheltuiți eficient sau nu. PNL va vota împotriva acestei ordonanțe (ordonanța 6) și când vine și (OUG — n.r.) 9 vom vota și împotriva acelei ordonanțe”, a declarat senatorul liberal.