Curtea de Apel din Oslo a decis miercuri că ucigașului în masă Anders Behring Breivik nu îi sunt încălcate drepturile omului prin faptul că este izolat de ceilalți deținuți și că i se verifică în mod regulat corespondența, transmite Reuters.
„Breivik nu este și nu a fost torturat, nici nu a fost victima unui tratament inuman sau degradant”, se arată într-un comunicat al Curții de Apel.
Decizia contrazice verdictul pronunțat de tribunalul care a judecat cazul în primă instanță și care decisese, în aprilie 2016, că unele condiții de detenție în care trăiește extremistul de dreapta care a ucis 77 de oameni sunt „inumane și degradante”.
Instanța a hotărât atunci ca statul să îi achite deținutului cheltuielile judecătorești în valoare de aproximativ 41.000 de euro, dar a respins plângerile lui Breivik privind cenzurarea corespondenței. Atât deținutul, cât și procuratura au făcut apel la decizia din 2016.
Potrivit publicației The Guardian, plângerea lui Breivik includea nemulțumiri legate de faptul că nu i se permite contactul cu alți deținuți din penitenciarul de maximă securitate din Skien, unde este ținut, că este adesea supus unor percheziții stricte, a fost adesea încătușat și i se violează corespondența.
Breivik a criticat și calitatea hranei sau faptul că tacâmurile sunt din plastic, mai notează Guardian, amintind că deținutul cel mai costisitor al Norvegiei are la dispoziție un complex format din trei celule unde are acces la televizor, la jocuri video și la o sală de sport.
La înfățișarea din ianuarie din procesul de apel, procurorul general a spus că Breivik rămâne un pericol și restricțiile din regimul său de detenție sunt necesare, inclusiv monitorizarea corespondenței.
Avocatul lui a afirmat, în schimb, că regimul de izolare în care este ținut îl face „vulnerabil din punct de vedere psihic” și că Breivik are nevoie de contact cu ceilalți deținuți, nu doar cu gardienii, personalul sanitar al închisorii sau cu reprezentanții lui legali.
În august 2012, Anders Behring Breivik a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru atacurile comise în iulie 2011 la Oslo și pe insula Utoya, soldate cu moartea a 77 de persoane.