COMPANIA IULIUS A PRIMIT PREMIUL PENTRU „CEL MAI INOVATOR PROIECT ÎN PIEȚELE SECUNDARE”, ÎN CADRUL GALEI FORBES BEST OFFICE BUILDINGS 2017

 

 

Compania IULIUS, singurul dezvoltator şi operator de proiecte multifuncţionale din România, a fost premiată cu distincția „Cel mai inovator proiect în piețele secundare”, în cadrul Galei Forbes Best Office Buildings, pentru clădirea UBC 6 din ansamblul Palas Iași. Evenimentul, organizat de Revista Forbes România, s-a desfășurat marți, 28 februarie 2017, în București, fiind dedicat celor mai importante proiecte imobiliare pe segmentul clădirilor de birouri din România.

Clădirea UBC 6 din ansamblul Palas Iași a fost inaugurată în vara anului trecut, compania UniCredit Business Integrated Solutions fiind principalul chiriaș, care ocupă o suprafaţă de 7.800 mp din cei 9.300 mp închiriabili ai clădirii. Imobilul a fost proiectat special pentru UniCredit Business Integrated Solutions şi, datorită design-ului interior inovator şi dotărilor tehnice de ultimă generaţie, constituie unul dintre cele mai moderne şi eficiente spaţii de lucru din România.

Pe segmentul office, compania IULIUS deține, la nivel național, nouă clădiri clasa A, cu o suprafață totală închiriabilă de peste 106.000 mp, dezvoltate sub brandul „United Business Center” (UBC).  În ultimele 12 luni, suprafaţa de birouri din portofoliul operațional al companiei a crescut cu 42.000 mp, odată cu finalizarea imobilelor UBC 6 și UBC 5 (15.000 mp) din Palas Iaşi şi a UBC 2, prima clădire office din ansamblul Openville Timişoara, cu o suprafață de 18.000 mp. Tot aici, compania are în dezvoltare o suprafaţă totală office de aproximativ 130.000 mp, în ceea ce va deveni principalul centru de business din vestul ţării. În această vară, va fi dat în folosință și cel de-al doilea imobil office din ansamblul Openville, de 13.000 mp. Totodată, în primăvară, IULIUS va începe lucrările de construcţie la trei noi clădiri de birouri integrate în ansamblul mixt din Timișoara, cu o suprafaţă totală de 73.000 mp, care vor fi livrate pe piaţă într-un termen cuprins între 12 şi 18 luni.

În prezent, IULIUS deţine şase clădiri UBC în complexul urbanistic Palas Iaşi (70.000 mp), două în proximitatea Iulius Mall Cluj (18.000 mp) şi una în ansamblul mixt Openville Timişoara (18.000 mp). Pentru cele nouă imobile office, compania are semnate parteneriate cu peste 50 de companii, în sediile cărora lucrează aproximativ 7.800 de angajați. Aceștia au la dispoziţie o gamă extinsă de facilităţi: food court, restaurante, cafenele, magazine, spaţii verzi, cinema multiplex, centru de fitness, săli de conferinţă, servicii medicale şi bancare, opţiuni pentru relaxare şi locuri de parcare. Totodată, pentru persoanele care lucrează în clădirile de birouri UBC, IULIUS a implementat programul Card Partener, prin care miile de angajaţi beneficiază de discount-uri speciale, de până la 30%, la zeci de magazine şi operatori de servicii.

Toate cele nouă clădiri sunt proiectate în conformitate cu normele LEED și dispun de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor.