Ministerul Finanțelor Publice a programat împrumuturi de 4,075 miliarde de lei de la bănci, în luna martie

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de 4,075 miliarde de lei de la băncile comerciale în martie 2017, din care 3,7 miliarde de lei prin șapte licitații de certificate de trezorerie și obligațiuni de stat și 375 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni.

Sumele vor fi destinate refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program, în martie, două licitații de certificate de trezorerie cu discont, una pe șase luni, în data de 16 martie, și una pe un an, pe 23 martie, în valoare de 600 de milioane de lei fiecare.

De asemenea, vor fi organizate cinci licitații de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,5 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni.

Tot în martie, MFP a programat o licitație de obligațiuni de stat denominate în euro prin care vrea să atragă 200 de milioane de euro de pe piața internă, pe patru ani.