24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
A venit primăvara și astfel cuvintele au început să se așeze sub forma iubirii de frumos și de dăruire:
Viii noștri sunt morți și morții sunt vii
Au fost vremuri în care
țara era un undeva departe
greu de ajuns
o pajiște în care poveștile
erau scoase afară
cât să ia aer
și să nu se plictisească de moarte
căci moartea pândea mult mai aproape
decât i-ar fi dat voie vârsta
celor ajunși la marginea împărăției.
Acel undeva departe
era de fapt frica
aruncată ca o prelată
pe întreaga suflare
și care îți ținea capul plecat
a supușenie
a lipsă de reacție față de
blestemele care rupeau din noi
carne vie și însângerată
terfelindu-ne prin ocară și noroi
ca și cum nu am fi fost vii
ca și cum poporul acesta de zombi
era sortit pentru batjocură
și umilință.
în acele vremuri totul părea pierdut
totul părea cenușiu
totul era atât de anonim
ca și cum întreaga întindere murea
o dată cu noi
fără a se semnala
că s-a întâmplat ceva deosebit
în timpul vieții noastre
decât poate
faptul că viii noștri sunt morți
și morții sunt vii
răsucindu-se prin morminte.
Un deget ar fi trebuit să mișcăm
Atât de aproape am fost
de libertate
că doar un deget ar fi trebuit
să mișcăm
și zidul s-ar fi năruit
și-ar fi lăsat firul de iarbă
să prindă aripi
și gândurile să iasă afară
la aer curat
unde meșterii erau pregătiți
să scoată tăcerile din ele
și capetele plecate
oferindu-le mâinilor bune
ale viitorului
Poemul m-a dat afară din mine
Poemul m-a dat afară
din casă…
Ploua și vântul mă lovea
până la carne
și dincolo de ceea ce eu
aș fi dorit să-mi fie poemul
un tovarăș de drum
și de suferință
de încredere
pe care
să mă pot baza
să-mi țină spatele
și să-mi elibereze drumul…
Poemul m-a dat afară
din mine
neștiind că o dată cu mine
și el va pleca
cum iluzia dispare
când ploaia te prinde de mână
și pe aleile desfrunzite
se pierde
în a ta căutare.
ADI CRISTI
