Trump a făcut apel la cumpărarea de produse americane, în timp ce Ivanka purta o creație a unui designer francez

În primul său discurs în fața Congresului din 28 februarie, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că dorește să „acorde prioritate americanilor” – o indicație de care, se pare, fiica sa, Ivanka Trump, nu a ținut cont, atunci când a ales să poarte o rochie semnată de un designer francez, relatează Cnewsmatin.fr.

Donald Trump și-a exprimat intenția de a crea „milioane de locuri de muncă”, explicând că „acest efort va fi ghidat de două principii: cumpărarea de produse americane și angajarea de americani”. Prezentă la discursul tatălui său, Ivanka a purtat o creație a francezului Roland Mouret, în valoare de 1.774 de euro. Rochia, după cum a explicat un reprezentant al designerului pentru ziarul The Independent, a fost produsă în Marea Britanie.

Rochia poate fi văzută și într-o poză în care Ivanka apare la brațul soțului său, Jared Kushner, postată pe Twitter chiar înainte ca aceștia să ajungă la Congres. „Ne pregătim să părăsim Casa Albă cu @realdonaldtrump în timp acesta urmează să țină un discurs în fața Congresului”, suna mesajul postat de Ivanka pe rețeaua de socializare.
Tweet-ul nu s-a bucurat însă de o receptare prea bună, în condițiile în care unii internauți au remarcat oportunismul familiei Trump, care nu pare să urmeze indicațiile oferite americanilor de președinte, în timp ce alții au fost pur și indignați de faptul că Ivanka poartă o rochie de cocktail la un eveniment politic care nu are nimic monden.