Breaking News

Noul Nokia 3310 nu va putea fi folosit în mai multe ţări, printre care şi SUA şi Australia

Locuitorii din SUA, Canada și Australia care sunt foarte încântați de relansarea Nokia 3310 ar face bine să-și tempereze entuziasmul pentru că telefonul va fi practic inutilizabil în aceste țări, potrivit thenextweb.com, care citează Gadgets 360. Cei de la HMD Global au păstrat cele mai cunoscute aspecte ale Nokia 3310, cum sunt tastatura mare și rezistența, precum și vechea frecvență suportată de telefonul mobil, ceea ce îl face aproape imposibil de utilizat.  La fel ca modelul original Nokia 3310, noua sa variantă va suporta doar două benzi 900MHz și 1,800MHz. Dacă aceste frecvențe erau ușor compatibile cu conexiunile 2G din epoca de glorie a Nokia 3310, dezvoltarea internetului a eliminat aceste benzi în multe zone ale lumii.  Pentru a putea fi folosite peste tot fără restricție telefoanele mobile trebuie să suporte cel puțin patru benzi, printre care 850MHz, 900MHz, 1800MHz și 1900MHz. În prezent, majoritatea operatorilor de telefonie mobilă din SUA, Canada, Australia sau Singapore nu mai suportă frecvențele folosite de 3310.