HEIL, MAIN IOHANNIS

În ce fel de lume trăim? Să nu ne mai mirăm de ceea ce se întâmplă în România. Avem din ce în ce mai mult senzația că toate nebuniile din spațiul mioritic sunt de fapt simple exerciții de râs în hohote, pe lângă mostrele de ciudățenie pe care ni le oferă restul lumii, alta decât aceea pe care noi o reprezentăm cu drag și dor.

Iată, după un măcel transmis în direct de televiziunile lumii, ”Hosni Mubarak a fost achitat de Curtea de Casație, instanța supremă a Egiptului, care l-a găsit nevinovat de implicare în uciderea a 239 dintre protestatarii care au luat parte la manifestațiile din 2011, soldate cu îndepărtarea lui de la putere”. ” Fostul președinte era acuzat că nu ar fi făcut nimic pentru a împiedica vărsarea de sânge. În scaun rulant și purtând faimoșii săi ochelari negri, Mubarak a răspuns, din boxa acuzaților: „Așa ceva nu s-a întâmplat”. El a adăugat că se consideră nevinovat și că istoria îl va reabilita și îl va recunoaște drept un patriot care și-a servit țara cu devotament. La finalul unei audieri prelungite, judecătorul Ahmed Abdel Qawi a anunțat: „Instanța îl declară pe acuzat nevinovat”. Și, gata: Mubarak poate candida la următoarele alegeri prezidențiale și sigur dacă o va face va ieși din nou învingător! Acest tip de victorie este una care are forța necesară modificării reliefului pe care americanii, de exemplu, au încercat să semene floarea democrației occidentale, fără a ține cont că în deșert nu crește altceva decât ceea ce  oamenii locului știu să cultive, de la plante la civilizația specifică asimilării forțelor specifice deșertului.

În țară la noi, procurorii cer 21 de ani pedeapsă cu executare pentru Elena Udrea, în procesul ei cu ”Gala Butea”, care nu a ucis nici măcar o muscă, aruncând în ridicol ceea ce se încearcă să se acrediteze, de 27 de ani: independența Justiției. Cu independența mai putem înțelege noi ceva, chiar dacă ne referim doar la ”Pupat Piața Independenței”, dar cu Justiția cum mai rămâne, pe un așa de întortocheat drum: de la noi înspre ei și de la ei înspre noi?! Noi fiind cei pentru care se străduiesc să lucreze toți, în timp ce ei sunt doar cei care contează, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Vorbim astfel de oamenii din umbră, de eminențele cenușii, care au fost în ultimul timp scoase la lumină, ofilindu-se aproape instantaneu, într-un spectacol de desene animate lipsit de acel umor necesar întreținerii hohotului de râs, a bunei dispoziții, chiar dacă mesajele ajung astăzi să fie de nivelul lui Gâgă.

Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, Livia Stanciu sau Camelia Bogdan, iată careul de ași ce au dus ideea de justiție la jalnicul aranjament obscur și oneros, în spatele căruia s-a urcat poliția politică, semnalând la stânga pentru a o lua la dreapta, acceptând să falsifice istoria cu bună știință și cu falsă credință. Inerția este și astăzi nefiresc de mare, declanșând adevărate furtuni, viscole, uragane, acționând doar în direcția în care se încearcă să fie scos adevărul la lumină sau, cu alte cuvinte, să se încearcă deconspirarea celor care au încercat să dea o lovitură de stat, mascată sub strigătul disperat al fugăriților de pe stradă: ”Săriți, prindeți hoțul!”  Și hoțul nu putea fi  interpretat decât de cei care fugeau ca bezmeticii, singuri, pe stradă, în timp ce strada era ocupată cu acțiunea patriotică #rezist, din piețele publice ale țării.

Un actor care este determinat în a înțelege unde am ajuns și cum am ajuns, nu poate fi nici uitat, nici ascuns și nici măcar ignorat, el fiind în continuare un jucător vocal și vizibil de pe scena politică, chiar dacă nu mai are calitatea de președinte jucător. Evident că, numele acestuia nu poate fi altul decât acela care îl identifică pe Traian Băsescu, această verigă, cândva forte, care astăzi începe să i se pregătească calitatea de ”verigă slabă” a ceea ce a construit timp de un deceniu președintele râmă, cel care nu a vrut să-și aducă aminte de coloana vertebrală care i-ar fi putut da dreptul la o poziție verticală, demnă, principală, mai ales în fața șobolanilor europeni, cei care nu au pierdut nici un moment să nu ne roadă călcâiul lui Achile, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului. Dacă este necesară pedepsirea tuturor celor care au greșit cu voia sau fără voia lor, atunci Traian Băsescu nu poate să facă excepție, fiecare fiind apt să primească exact ceea ce merită, după faptă și răsplată. Lucrurile bune să fie aplaudate, iar lucrurile rele să fie încătușate, fără a încuraja penibila cătușiadă. După judecata dreaptă și firească doar judecătorii sunt cei care stabilesc cine sunt vinovații și cine nevinovații, fără a uita că, de această dată, după 1990, cei care acuză trebuie să dovedească vinovăția și nu cei care sunt târâți în procese să-și dovedească nevinovăția! Până la a se întâmpla așa ceva învinovățitul se bucură de toate drepturile și libertățile cetățenești, fiind chiar apt și pentru exercitarea funcției de președinte, funcție pe care o exercită, atât de maiestuos, Klaus Werner Iohannis: Heil, mein Iohannis!

ADI CRISTI