Ministerul Justiţiei va pregati în maximum 45 de zile un proiect de lege care să fie trimis Parlamentului pe subiectul modificărilor ce urmează a fi aduse Codurilor penal şi de procedură penală, pentru punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, într-un interviu acordat postului Radio România Iaşi, citat de Hotnews. El a precizat că exclude varianta adoptării modificarilor la legislaţia penală prin ordonanţă de urgenţă. „Ca orizont de timp, chiar ieri vorbeam cu colegii mei de la Ministerul Justiţiei, intenţionăm ca în maxim o lună, o lună şi jumătate, să prezentăm Guvernului un draft, un proiect de lege care să fie însuşit de către Guvern şi care să fie trimis Parlamentului spre dezbatere. Cu alte cuvinte, obligaţie pe de o parte şi dezbatere parlamentară, pe de altă parte, excluzând ideea Ordonanţei de Urgenţă”, a afirmat Tudorel Toader. În interviul acordat Radio România Iaşi, ministrul s-a referit şi la controversatul prag inclus în fosta Ordonanţă de Urgenţă nr. 13/2017, peste care era atrasă răspunderea penală în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, afirmând că legiuitorul are obligaţia de a delimita răspunderea contravenţională de răspunderea penală, iar acest lucru poate fi rezolvat prin stabilirea unui prag minim. Toader s-a pronunţat pentru ideea de a include şi pedepsele cu suspendare în dezbaterea despre proiectul legii graţierii, motivând că altfel s-ar aplica un tratament discriminatoriu.