OMV vinde divizia Petrol Ofisi din Turcia către Vitol pentru 1,368 miliarde de euro

Grupul austriac OMV a convenit vânzarea integrală a diviziei sale din Turcia, OMV Petrol Ofisi, către VIP Turkey Enerji AS, subsidiara grupului Vitol Investment Partnership Ltd, în cadrul unei tranzacții cu o valoare totală de 1,368 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al grupului cu sediul la Viena.

Tranzacția este supusă unor termeni și condiții, inclusiv aprobării autorităților de reglementare, și este de așteptat să fie finalizată în cel de-al treilea trimestru al acestui an.

„Planul inițial de integrare a Petrol Ofisi în lanțul valoric al Grupului OMV nu a putut fi realizat. Decizia se vânzare a companiei a fost pasul corect și necesar în cadrul implementării strategiei noastre corporative”, a declarat Rainer Seele, OMV Chief Executive Officer.

Potrivit unor surse citate de Reuters, companiile Saudi Aramco și SOCAR (compania petrolieră de stat din Azerbaijan) au depus, de asemenea, oferte pentru Petrol Ofisi.

În luna februarie a anului trecut, OMV a inițiat un proces de vânzare a diviziei din Turcia, Petrol Ofisi, ca parte a strategiei sale de a se concentra pe activitățile de upstream.

OMV Petrol Ofisi este lider pe piața distribuției de carburanți din Turcia cu 1.709 benzinării. Volumul total de vânzări s-a ridicat, anul trecut, la 10,68 milioane tone.

Vitol Group, cel mai mare trader independent de petrol din lume.

Grupul austriac OMV este acționarul majoritar al companiei Petrom, cu o participație de 51,01%.