Parlamentarii propun un alt proiect de lege pentru a scăpa de conflictul de interese

Patru deputați propun completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, astfel încât „să nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleșii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani”, anunţă Agerpres.  Proiectul de lege inițiat de deputații Marcel Ciolacu (PSD), Eugen Tomac (PMP), Constantin Avram (ALDE) și Attila Korodi (UDMR) a fost înregistrat la Camera Deputaților pe 28 februarie și are termen pentru depunerea de amendamente și avize de la Consiliul Legislativ și Guvern data de 6 martie. Potrivit proiectului, se propune introducerea la articolul 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, după alineatul 12, a unui nou alineat, cu următorul cuprins: „Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputații s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani”. În expunerea de motive se arată că propunere legislativă a fost inițiată „ținând cont de semnalarea unor neclarități cu privire la posibilitatea interpretării reangajării personalului la cabinetele parlamentare ale deputaților, în sensul existenței unui potențial conflict de interese din perspectiva art. 301 Cod penal”. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului din 28 februarie au decis trimiterea proiectului la Comisia privind Statutul deputaților și al senatorilor, termenul pentru raport fiind 20 martie.