De la începutul acestui an şi până în prezent, Direcţia Agricolă Iaşi a primit 81 de cereri de înscriere pentru fermierii din județul Iași în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii. Potrivit directorului executiv al Direcţiei Agricole Iaşi, Magneriu Jalbă, obiectivul programului este asigurarea necesarului de consum intern din producția autohtonă. Potrivit legii, pentru a fi eligibili în vederea acordării ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minim 1000 mp şi să obţină o producţie de minim 2 kg tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minim 2.000 kg, dovedită cu documente justificative. Valoarea sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis, care se acordă beneficiarilor, este echivalentul în lei a 3000 euro/beneficiar/an. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt de 178,4 milioane de lei, contravaloarea în lei a 40 milioane de euro şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie de Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Magneriu Jalbă a afirmat că la nivel național au fost primite până acum 3.214 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, inițiat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Acestea provin din 40 de județe, cele mai multe solicitări fiind din Olt, Giurgiu, Dolj, Galați, Teleorman și Buzău. Estimările experţilor din MADR indică un număr de peste 9.800 potențiali beneficiari la nivelul întregii ţări. (E.M.)