Sindicaliştii consideră „nerealistă” măsura de dublare a salariiilor bugetarilor

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a început luni discuţiile cu sindicaliştii pe tema proiectului Legii salarizării unitare, primii care au venit la negocieri fiind liderii sindicatelor din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Aceştia spun că vor să obţină o salarizare corectă pentru angajaţii din domeniu şi eliminarea dezechilibrelor salariale în raport cu angajaţii din alte domenii. Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Mihai Zlat, a declarat că delegaţia care participă la discuţiile de la Ministerul Muncii urmează să vadă ce conţine proiectul Legii salarizării, iar în funcţie de prevederile acestuia, raportat la domeniul ordine publică, vor spune ce modificări se impun pentru salarizarea angajaţilor din ordinea publică, anunţă ziare. com. Liderul sindical a mai spus că nu i se pare realistă creşterea salarială despre care a vorbit ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, respectiv ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%.