Premierul Sorin Grindeanu l-a numit pe fostul vicepreşedinte politic al Uniunii Democrate Maghiare din România, László Borbély, membru al propriul aparat de lucru, cu rang de consilier de stat, informează agenţia de ştiri Rador. Decizia premierului a fost publicată luni în Monitorul Oficial. László Borbély a fost timp de două decenii deputat UDMR, ales în judeţul Mureş, în perioada 2012-2016 a fost preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor, iar anterior a condus Ministerul Dezvoltării, iar apoi Ministerul Mediului. La alegerile parlamentare din decembrie, anul trecut, László Borbély, în vârstă de 62 de ani, nu a mai candidat pentru un nou mandat de deputat. De menţionat că UDMR nu face parte din coaliţia guvernamentală formată din PSD şi ALDE, însă a încheiat un acord la nivel parlamentar cu aceste partide. Cu toate că UDMR nu are niciun ministru în Guvernul Grindeanu, mai mulţi politicieni ai UDMR ocupă funcţii de secretari de stat care au legătură cu problemele minorităţilor naţionale.
Related Articles
Dîncu: Prioritatea zero e construcția unui proiect de țară, a unui nou model de guvernare
11 ianuarie 2016 12:29
Trei studenţi ai Universităţii Tehnice din Iaşi, premiaţi la Competiţia Naţională de Matematică „Traian Lalescu”
9 mai 2017 08:15
Check Also
Close