24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Iubirea nu poate ieși în afara gestului de a fi sensibil, delicat, simțitor. În afara iubirii pot să încapă restul lucrurilor grave sau mai puțin grave, fără a avea o anume ordine de respectat. Doar în acest atașament emoțional există ordinea strictă a dedicației, fără de care nimic nu s-ar mai putea roti în jurul ființei acaparate.
Nu putem ignora faptul că iubirea adevărată devoră, dar și închide libertatea sacrificiului în temnița demonstrației decisive și neiertătoare. Avem nevoie de iubire pentru a fi lăsați liberi, fără altfel de lanțuri, fără altfel de îngrădiri. Iubirea ne păzește libertatea să nu iasă din curte, să nu se rătăcească prin deșert sau prin pădurile virgine ale tentației de a fi doar al tău, de a trăi doar pentru tine. Iubirea este singura cale pe care poți să întâlnești singurătatea sub formă de pereche, bucurându-te că exiști și pentru gestul de a oferi o floare sau o îmbrățișare, un sărut sau chiar nopțile așternuturilor răvrășite, amestecate cu dorința de a fi împreună ”până ce moartea ne va despărții”.
Iubirea este astfel incompatibilă cu singularul, ea reclamând imperios necesitatea celui de-al doilea, cel sau cea pentru care nimic nu este interzis, nimic nu este imposibil, obraznic, indecent, așa cum nimic nu poate fi desăvârșit, lăsat pradă perfecțiunii.
Dinspre noi începe astfel raportarea la a doua persoană, pentru care devenim un simplu motiv de reculegere, de așteptare, de freamăt, trepidație, energii mistuitoare.
Bărbați fiind, de regulă, partea noastră de Lună ascunsă se ascunde în trecerea femeii prin fața noastră, ca o adiere de vânt sau ca o plutire miraculoasă a ochiului înspre mișcările ondulatorii ale unui trup desprimăvărat, lăsat să zburde practic în fața gestului de a întinde mâna, pentru a oferi o floare, un zâmbet, un declic din care poate să înceapă povestea de dragoste.
Sensibilitatea, emoția, sunt produse ale acestui ritual al femeii de a-și mișca torsul provocator prin fața ochilor atârnați pe razele de lumină, de regulă acea lumină difuză, cernută prin pleoapele întredeschise, de a lăsa umbra să se odihnească pe gleznele arcuite peste respirația noastră, din ce în ce mai sacadată, de parcă a luat-o razna, fără posibilitatea strunirii ei, asemenea unei ape aruncată de bună voie în cascadele urlătoare ale planetei.
Femeia face parte din patrimoniul universal al dorințelor celor care se cred bărbați și nu neapărat ar trebui să și demonstreze lucrul acesta.
Pentru astfel de provocări există o singură zi pe an, numită sub codul de Ziua internațională a femeii, 8 martie, zi în care iubirea umple întregul recipient al inimii cu tot ce poate să producă, de bună voie și nesilit de nimeni, sufletul răstignit pe gestul irepetabil de a oferi o floare, un zâmbet, o viață de om așa cum poate fi imaginată de dorința de a fi împreună și dincolo de moarte. O fi prea mult sau prea puțin, dacă dragostea reușește să fie totul?
ADI CRISTI
