24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Să revenim în matca tradiției populare, acolo unde există esența neamului nostru, atâta timp cât, astăzi, comemorăm moartea a 40 de bărbați, care s-au jertfit nu pentru binele lor, cât mai ales pentru credința ce avea să ne definească atitudinea morală față de viață și moarte.
Sacrificul unui credincios, în drumul său spre sfințire, este o opțiune personal în timp ce unitatea celor 40 de bărbați a devenit un simbol al credinței, fără de care nu ar mai exista credința însăși, restul dintre noi fiind condamnați la acea rătăcire supusă autoexilului.
Istoria consemnează evenimentele întâmplate ”în vremea împăratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creştini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și greci, amestecați cu armeni.
Aflând despre credinţa lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închină idolilor. Deoarece au refuzat, au fost întemniţaţi timp de opt zile și bătuţi cu pietre. Prin semne divine au fost insă întăriți în dreapta credință. După aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare, in lacul Sevastiei. La miezul nopţii, unul dintre cei 40 de mucenici, a ieşit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei rămaşi să îndure gerul au început să se roage: „Ajută-ne Dumnezeule, Mântuitorul nostru, ușurează-ne sarcina și alină iuțimea văzduhului, ca spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit strigând către Tine”. În urma acestei rugăciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumină din cer încălzeşte apa și că o cunună din cele 40, pogorâte peste mucenici, nu are peste cine să se așeze, s-a aruncat în apă, mărturisind că si el este creștin.
Pentru că au fost scoşi vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Toţi martirii au trecut la cele veșnice în urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi sa fie aruncate în lac. Numai Meliton, un tânăr soldat, a supravieţuit torturii. Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus in car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită împărăția cerurilor, îşi ia fiul in brațe și merge cu el să-l pună în car. Dacă îi dorea salvarea, trebuia sa fie lipsit de credinţă în Hristos. Meliton moare pe drum, in braţele mamei sale”
O poveste tristă, sfâșietoare, dar în același timp care ne arată forța de nezdruncinat a credinței, a acestei coloane vertebrale ce a ținut omul deasupra șovăielilor, deasupra oricărui dubiu prin care omul ar fi putu să fie confundat cu târâtoarele. Este bine să nu confundăm cele patruzeci de pahare cu bucuria vinului, ci mai ales cu tristeţea care reuşeşte să ne întremeze suferința, întru aducerea aminte a numelor celor care ne-au oferit această pildă. ”Cei patruzeci de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
Sărbătoarea creştină a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradiţional și a generat o sărbătoare tradiţionala românească, Mucenicii sau Măcinicii. In credinţa populara în ziua mucenicilor se încheie zilele babelor, lăsând loc zilelor moşilor. De aceea, în aceasta zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bate sau maiuri, rostind descântec, pentru ca sa iasă căldura si sa intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.
În ziua de 9 martie, in toate comunităţile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.
După ce plugul era trecut prin foc de către fierarul (faurul) satului, era reparat, curăţat si purificat. Intre plugari se încheiau înţelegeri pentru întovărăşire la arat, iar în dimineaţa acestei zile plugul era scos in fata casei in mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară, presărat cu numeroase obiceiuri”.
Cele 40 de pahare care se închină cu prilejul acestei sărbători creștine nu este o odă a bucuriei, ci pur și simplu încearcă să multiplice recunoștința urmașilor celor care s-au sacrificat pentru ca iubirea dumnezeiască să aibă forța și determinarea de a primi, asemenea țărânei, trupurile celor 40 de soldați acoperiți cu aripile îngerilor care îi face să existe printre noi, atâta timp cât va exista în veșnica sa Dumnezeu, Creatorul, Mântuitorul.
ADI CRISTI
