24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Mai este sau nu mai este necesară Uniunea Europeană? Mai este sau nu mai este viabil acest club care va avea mai multe separeuri, chiar dacă se mizează în continuare pe intrări multiple, cu uşi rabatabile, fără a obliga pe cineva să treacă dintr-o încăpere în alta, ceea ce nu înseamnă că trecerea nu poate fi condiționată de anumite standarde și ținute obligatorii, atât vestimentare, cât mai ales și de mărimi impuse conturilor bancare.
Dezordinea devenită constantă în zona Europei și nu numai (putem să ne referim și la Asia și la America și la Rusia) a impus această zbatere nefericită, atât timp cât ea nu aduce nimic nou, care să ne dea speranța că astfel vom ieși la liman.
Avem un mare handicap, noi, România, când încercăm să ne spunem părerea față de ceea ce ni se pregătește, cu o Europă în mai multe viteze sau una cu mai multe cercuri concentrice. De fapt, Europa actuală este una cu mai multe viteze, cu mai multe ”spații” Schengen, Euro, fără ca nouă să ni se pară că este o Europă nedreaptă. Dar, cine suntem noi? Cum cine? Unul dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, egale șiu cu drepturi depline, chiar dacă prin esența aqui-ului comunitar am acceptat să fim nu în sufrageria uniunii, ci în anticameră, pentru a nu identifica exact spaţiul în care suntem primiți, acela fiind de fapt bucătăria și nicidecum living-room-ul, acolo unde se fumează trabuc și se bea Whisky-ul reginei Elisabeta sau acum cognacul lui Holland sau berea lui Merkel.
Înaintea noastră, cu vreo două încăperi, țările de la Vișegrad fac gălăgia cea mai mare și cea mai insistentă, astfel încât nouă rămânându-ne doar să hă hăim, atunci când primul ministrul Poloniei sau cel al Ungariei strigă și înspre noi: ”Mânați, măi!”
Gălăgia cea mai mare o fac Germania și Franța care adună pe lângă ele și orchestra de zgomote a Italiei și Spaniei, țări care, până mai ieri, se zbăteau în aceleași ape tulbure în care majoritatea țărilor din est înoată astăzi.
Se simte o degringoladă generalizată, o încercare disperată de a mai salva ce se mai poate salva, fără a se descoperi calea cea dreaptă, luminița care să fie nu neapărat de la capătul tunelului, cât mai ales aceea care să semene cu Steaua Nordului.
Marea Britaniei a făcut pasul în afara Uniunii Europene, gândind că astfel își vor conserva un anume statut care o interesează direct, chiar dacă nici Scoția și nici Irlanda de Nord nu au urmat Coroana, devenind astfel țări străine Regatului Unit.
Poate cel mai mare tulburător de unitate europeană a ajuns să fie SUA, de când Donald Trump s-a instalat la Casa Albă și a început să-și aducă aminte de intransigențele cu ajutorul cărora și-a ființat campania electorală ajunsă a fi, în cele din urmă (spre surprinderea covârşitoare a țărilor europene) victorioasă.
Uniunea Europeană se vede astfel înconjurată de hăitași (și din exterior, dar și din interior), ajungând astăzi în cea mai delicată situație în care țările principale ale uniunii să se simtă trase înapoi, împiedicate să-și ia elanul necesar păstării, cel puțin, a locului în care marile puteri ale lumii au fost obișnuite să se situeze pentru a negocia pelticiile mondiale din grupul G7.
Și cu noi, România, cum rămâne?! Exact ca în tren. Nimeni nu ne ia în seamă, chiar dacă votul în Uniunea Europeană se ia în unanimitate! Norocul lor și ghinionul nostru e că președintele României este unul de-al lor, chiar dacă tot noi l-am ales.
Ne așteaptă să avem aceeași soartă pe care o tot avem de aproape un secol, acea de a pupa Înaltele Porți, pentru ca, mai apoi, să strigăm că am Pupat Piața Independenţei!”
ADI CRISTI
