Breaking News

Colocviu despre clasicii literaturii române, la Uzdin, în Serbia

Trimisul special al AGERPRES, Florian Copcea transmite: Casa românească din Uzdin, Serbia, a fost sâmbătă gazda unui colocviu despre clasicii literaturii române la care au participat scriitori, cadre didactice și elevi.

Evenimentul s-a axat pe scurte prezentări ale biografiilor și operelor marilor scriitori români studiați în școlile din zona provinciei Voivodina, unde se predă și se scrie în românește.

Directorul așezământului, scriitorul Vasile Barbu, a declarat pentru AGERPRES că a inițiat această manifestare cu intenția de a completa informațiile dascălilor de limba română despre personalitățile de seamă ale culturii române, „știut fiind faptul că în orele de limba română nu există posibilitatea să se facă o prezentare amănunțită a bibliografiilor acestora”.

„Credem că intervențiile scriitorilor — Ana Niculina Ursulescu, Teodor Groza Delacodru, Ionel Stoița, Ioța Bulic, Titu Dinuț, Constantin Păduraru, Gheorghe Rancu — au fost în măsură să stârnească interesul tinerilor pentru clasici, să le îmbogățească cunoștințele”, a precizat Barbu.

După vernisajul expoziției de portrete ale scriitorilor menționați — Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga, George Coșbuc, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Ion Minulescu, Nichita Stănescu — membrii cercului literar „Micile talente” din Uzdin au susținut un spectacol cu o parte din poeziile acestora.

„Prioritatea numărul unu a programului Casei românești din Uzdin va fi tot timpul aceea de a menține vie în acest spațiu flacăra românismului și dragostea pentru limba română. Contribuim astfel la stoparea fenomenului de abandon a cursurilor școlare în limba română și nu vom asista, astfel, la desființarea școlilor românești, așa cum se întâmplă în mai multe localități din Banatul Sârbesc”, a mai explicat Barbu.

Colocviul „Sfinte firi vizionare” organizat la Casa românească din Uzdin, singurul astfel de așezământ cultural românesc din Provincia Autonomă Voivodina, s-a bucurat de prezența a peste o sută de iubitori de limba română.