Breaking News

Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la Indian Wells

Simona Halep s-a calificat, duminică dimineaţă, în runda a treia a turneului WTA Premier de la Indian Wells, după ce a învins-o pe croata Dona Vekic cu 6-4, 6-1. Halep, numărul patru mondial, s-a impus într-o oră și 11 minute în primul său meci după o lună de pauză, cauzată de o accidentare la genunchi. Simona Halep, campioană la Indian Wells în 2015, a avut un prim set mai dificil, reușind să se desprindă doar pe finalul său, după ce ambele jucătoare au arătat probleme pe propriul serviciu. În setul secund, românca și-a găsit ritmul și a dominat clar jocul, adjudecându-și actul cu 6-1. Halep, care a anunțat cu câteva ore înainte de meci, într-o postare pe Facebook, că i-a murit bunicul, o mai învinsese pe Vekic, în 2013, în turul al doilea la US Open, cu 6-2, 6-1. Românca și-a asigurat un cec de 41.350 dolari și 65 de puncte WTA, urmând să joace în turul următor cu Kristina Mladenovic (Franța), care a dispus cu 6-0, 7-5 de germanca Annika Beck. Mladenovic (23 ani, 26 WTA) conduce cu 2-1 în meciurile directe cu Halep, pe care a învins-o în 2014, la Paris, în primul tur, cu 7-6 (1), 6-4, și în 2015, la Birmingham, în sferturi, cu 2-6, 6-0, 7-6 (4). Simona a câștigat ultimul duel, în 2015, la Cincinnati, în turul al doilea, cu 7-5, 5-7, 6-4. În turul al treilea s-a calificat, vineri, și Irina Begu, cap de serie numărul 29, ea urmând să joace în această fază cu Karolina Pliskova (Cehia), numărul trei mondial.