Un ‘duel’ pentru preluarea președinției partidului Adevărații Finlandezi (dreapta anti-imigrație) s-a conturat luni între un ‘dur’, europarlamentarul Jussi Halla-aho, deja cunoscut pentru declarațiile sale islamofobe, și un ‘moderat’, Sampo Terho, informează AFP.
Acest partid, aflat la guvernare din mai 2015, urmează să-l aleagă în timpul unui congres ce va avea loc în iunie pe noul său președinte, după retragerea fondatorului său, Timo Soini, care vrea să-și mențină doar funcția de ministru al afacerilor externe.
Halla-aho, 45 de ani, și-a anunțat candidatura luni. ‘Eu însumi văd patriotismul ca pe un liant ce îi unește pe majoritatea susținătorilor noștri’, a declarat el în timpul unui discurs în care a dat de înțeles că va lua un viraj spre dreapta dacă va câștiga.
Halla-aho este un parlamentar controversat, unul dintre cei mai de dreapta din cadrul grupului Conservatori și Reformiști din Parlamentul European. Aici el susține, de exemplu, ideea că UE ar trebui să interzică operațiunile de salvare a migranților în Mediterana întreprinse de organizații neguvernamentale.
În țara sa, el s-a remarcat prin fragmentele de pe blogul său, în 2008, când a explicat că islamul sanctifică pedofilia și că jefuirea trecătorilor și traiul pe spezele societății este o trăsătură culturală, chiar genetică, a somalezilor.
Aceste afirmații l-au costat o amendă pentru incitare la ură rasială și blasfemie, într-un dosar care a ajuns până la Curtea Supremă, în 2012.
Principalul său adversar, Sampo Terho, fost parlamentar european, în vârstă de 39 de ani, este un apropiat al lui Soini și candidatul privilegiat de cadrele acestui partid.
Participarea la o coaliție de guvernământ cu forțele de centru și conservatorii a costat mult acest partid, care a scăzut de la 17,7%, cât câștigase în legislativele din mai 2015, la 8,4% din intențiile de vot, potrivit unui sondaj de opinie publicat în februarie.