Concedii cu preţuri reduse la Târgul de Turism „Vacanța” de la Iași

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) din România organizează în perioada 17-19 martie la Palas Mall cea de-a V-a ediţie a Târgului de Turism “Vacanța”, cel mai mare eveniment de profil din nord – estul ţării, în cadrul căruia pachetele de concedii vor avea reduceri cuprinse între 10 şi 30%. Potrivit organizatorilor, la târg vor participa agenţii de turism, hotelieri, autoritați locale, companii aeriene, cu destinații și oferte de vacanţă în ţară şi în străinătate, iar cei care îşi doresc un concediu special vor putea primi sfaturi pentru pachete personalizate. Printre zecile de destinaţii de vacanţă pentru care se anunţă oferte se numără Turcia, Spania, Grecia și altele mai mult sau mai puțin exotice. “Este cea de-a V-a ediţie a târgului de turism şi ne-am propus să venim în întâmpinarea vizitatorilor cu pachete de vacanţă complete şi cât mai diverse. Și anul acesta menţinem preţurile cât mai scăzute, fiind încă în perioada de early booking. Principalele destinaţii de vacanţă de vară sunt: Grecia Continentală cu Riviera Olimpului şi Halkidiki, Grecia Insulară cu Rhodos, Thasos, Creta, Corfu, Zakinthos, Skiathos, şi Lefkada. Vor fi foarte multe oferte pentru Turcia, România, Spania, Italia, Croaţia, Muntenegru şi Portugalia”, a declarat Alexandru Nănescu, președinte ANAT Regiunea de Nord Est. Programul târgului va fi în intervalul orar 10.00 – 22.00, accesul publicului fiind gratuit. (Edmond MACRI)