Ministerul Afacerilor Externe a precizat, joi, într-un răspuns la o solicitare MEDIAFAX, că intenţionează deschiderea unui nou consulat în localitatea italiană Bari şi suplimentează personalul diplomatic din ambasada de la Roma. Demersul, după scandalul privind situaţia româncelor din Sicilia.
”Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor formulate de cetăţenii români pentru servicii consulare, care au cunoscut o creştere exponenţială în Republica Italiană, Ministerul Afacerilor Externe a suplimentat progresiv personalul Secţiei Consulare a Ambasadei României la Roma. În prezent, MAE are în vedere o nouă completare a personalului Ambasadei, astfel încât să fie optimizată activitatea misiunii diplomatice în ceea ce priveşte comunicarea şi cooperarea cu comunitatea de români din Italia” spune Ministerul Afacerilor Externe, în răspunsul la solicitarea MEDIAFAX.
MAE are în vedere şi deschiderea unui nou consulat în Italia.
”În ceea ce priveşte sudul Italiei, MAE se află în etapele finale ale demersurilor pentru operaţionalizarea unui nou consulat al României, în localitatea Bari, care va contribui în mod semnificativ la facilitarea accesului cetăţenilor români din regiune la serviciile de asistenţă şi protecţie consulară”, mai precizează MAE.