Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu i-a cerut demisia la întâlnirea de miercuri şi nici nu i-a făcut reproşuri, precizând că a fost vorba de o „discuţie profesională, constructivă şi foarte clarificatoare”.
„Vă pot spune foarte scurt că a fost o discuţie profesională, constructivă şi foarte clarificatoare, pozitivă, ceea ce este un fapt bun. Altceva nu pot să vă spun”, a declarat, joi, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Augustin Lazăr.
Întrebat dacă ministrul Justiţiei i-a cerut demisia sau dacă i s-au făcut reproşuri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat: „Nu. Nu. Nu. Păi concluziile….Va fi o evaluare care va fi comunicată peste câteva zile şi găsesc că este rezonabil acest fapt”.
Ministerul Justiţiei a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă remis ulterior întâlnirii, că a existat o discuţie între procurorul general al României şi ministrul Justiţiei, care a vizat „aspecte privind activitatea instituţională a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.
Anterior, ministrul Justiţiei anunţase că va avea întâlniri atât cu procurorul general al României, Augustin Lazăr, cât şi cu procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi şi că va evalua activitatea Ministerului Public şi a DNA, structură a acestuia, pe criterii profesionale, adică pe cauze, şi manageriale, sugerând totodată şi că şefii celor două parchete ar putea să-şi dea demisia, după ancheta pe OUG 13 şi motivarea publicată de Curtea Constituţională.
Ulterior, Tudorel Toader şi-a nuanţat declaraţiile, precizând că nu le-a sugerat procurorului general al României, Augustin Lazăr, şi procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, să demisioneze, ci doar „a evocat o instituţie din Codul Muncii”.
În replică, DNA a transmis un comunicat de presă prin care a susţinut că evaluarea profesională a procurorilor este realizată numai de către Consiliul Superior al Magistraturii, iar actele şi soluţiile dispuse de aceştia sunt supuse controlului instanţelor de judecată.
„În ceea ce priveşte evaluarea profesională a procurorilor şefi, realizată la trei ani şi finalizată cu acordarea unui calificativ, aceasta se efectuează conform procedurii stabilite de către Consiliul Superior al Magistraturii şi este distinctă de evaluarea ministrului justiţiei vizând eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către procurorii şefi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, a transmis, luni, Ministerul Justiţiei.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), Augustin Lazăr, a declarat, luni dimineaţa, că nu va demisiona.