Primărari municipiului Iași, prin Direcţia Generală Economică și Finanţe Publice Locale (DGEFPL), informează contribuabilii, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, că scadența termenului de plată a primei tranșe din anul 2017 pentru principalele impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren, impozit pe mijloacele de transport etc.) este pe data de 31 martie 2017. Neplata până la 31 martie 2017 a obligațiilor scadente atrage după sine majorări de întârziere și obligă organul fiscal la declanșarea executării și aplicarea măsurilor efective de executare, în conformitate cu legislația în vigoare. DGEFPL precizează că plățile pot fi făcute prin virament prin Trezoreria Municipiului Iași, beneficiar Muncipiul Iași ( persoană juridică de drept public – Cod Fiscal 4541580), în numerar și cu cardul la casieriile DGEFPL, prin serviciul de acceptare a cardurilor la plată – comerțul electronic securizat denumit e.Comert sau prin intermediul Sistemului național electronic de plată (SNEP – Ghiseul.ro) online a impozitelor și taxelor utilizând cardul bancar. Redăm, mai jos, conturile de Trezorerie în care se încasează principalele impozite și taxe locale, cu precizarea să se înscrie în ordinele de plată codul fiscal al Municipiului Iași (CF 4541580):
– RO77TREZ4062107020101XXX Impozit pe clădiri persoane fizice;
– RO24TREZ4062107020201XXX Impozit pe terenuri persoane fizice;
– RO96TREZ4062116020201XXX Impozit pe mijloace de transport persoane fizice;
– RO27TREZ4062107020102XXX Impozit şi taxă pe clădiri persoane juridice;
– RO71TREZ4062107020202XXX Impozit și taxă pe terenuri persoane juridice;
– RO46TREZ4062116020202XXX Impozit pe mijloace de transport persoane juridice.
Încasările în numerar, cât și prin intermediul terminalelor POS care permit utilizarea cardurilor, se efectuează atât la casieriile de la sediul central din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11-15, la camera 3 (corpul B, etaj I), la camera 15 (corpul B, parter) din imobilul situat în curtea interioară a Primăriei Municipiului Iași, cât și la centrele de cartier situate în municipiul Iași, după cum urmează:
- Tătărași, str. Vasile Lupu nr. 82, telefon 0232/277310 (centru de cartier);
- Nicolina, str. Petre Țuțea nr. 2, telefon 0232/227517 (centru de cartier);
- Păcurari, șos. Păcurari nr. 34, telefon 0232/276787 (centru de cartier);
- Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, telefon 0232/253160 (centru de cartier);
- Frumoasa, b-dul. Poitiers nr. 22-26, telefon 0232/223031 (centru de cartier);
- Sediul DAPPP, șos. Națională nr.43, telefon 0232-264246.