O proteină din veninul unui păianjen ar putea proteja creierul după un AVC

 

O proteină care provine din veninul unui păianjen ar putea proteja creierul după un accident vascular cerebral, au descoperit cercetătorii australieni, relatează AFP.

„Credem că am găsit pentru prima dată un mijloc de a minimiza efectele devastatoare ale unui AVC” asupra creierului, apreciază profesorul Glenn King din cadrul Institutului de bioștiință moleculară al Universității din Queensland, Australia, unul dintre principalii autori ai acestei descoperiri publicate luni în „Proceedings of the National Academy of Sciences” (PNAS).

Această proteină botezată „Hi1a” blochează mecanismul cerebral care este principalul responsabil de leziunile care se produc după un AVC, a explicat el.

„Studiile preclinice au arătat că o simplă doză din această proteină administrată în până la opt ore după un atac cerebral ar proteja țesuturile cerebrale și ar ameliora foarte puternic performanțele neurologice”, a precizat cercetătorul.

„Această descoperire ne va ajuta să asigurăm perspective mai favorabile supraviețuitorilor unui AVC, limitând pagubele cerebrale și handicapurile devastatoare pe care le provoacă”, a spus profesorul King.

AVC-urile, care rezultă din formarea unui cheag de sânge, provoacă moartea a șase milioane de oameni pe an în lume și lasă cinci milioane de supraviețuitori cu infirmități permanente.

„Unul dintre aspectele cele mai promițătoare ale acestei proteine este faptul că oferă niveluri excepționale de protecție timp de opt ore după un AVC, ceea ce reprezintă un interval remarcabil de lung pentru tratament”, a subliniat el.

Această proteină furnizează chiar un anumit grad de protecție regiunilor centrale ale creierului care sunt cele mai afectate de privarea de oxigen și care sunt în general irecuperabile din cauza distrugerii rapide a celulelor cerebrale provocate de AVC, indică oamenii de știință.

„Lucrăm în prezent la adunarea fondurilor necesare pentru a finanța testele clinice care să ne permită să comercializăm rapid acest tratament promițător”, a mai precizat profesorul King.