Fiat Chrysler, investigată în Franța pentru posibile încălcări ale standardelor privind emisiile vehiculelor diesel

Procurorii francezi au deschis o anchetă privind posibile încălcări ale standardelor privind emisiile vehiculelor diesel produse de grupul italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA), transmit Reuters și BBC.

FCA, care este deja investigată în Marea Britanie și SUA, a precizat că a fost informată de decizia procurorilor, dar mașinile sale diesel îndeplinesc toate reglementările privind emisiile.

Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că procurorii au demarat investigația în 15 martie, după ce Direcția Generală pentru Concurență, Consum și Combaterea Fraudelor (DGCCRF) și Departamentul anti-fraudă au deferit cazul instanței.

Într-o declarație a FCA se arată că „vehiculele diesel produse de companie îndeplinesc toate reglementările privind emisiile” în Italia, unde este sediul subsidiarei sale europene. Dar grupul italo-american nu făcut privind precizări privind modelele investigate în Franța. Totuși, FCA a dat asigurări că „va continua să coopereze cu autoritățile competente și este încrezătoare că problema va fi clarificată la timpul potrivit”.

În Marea Britanie, Guvernul testează nivelul emisiilor modelului Jeep Grand Cherokee.

Luna aceasta, Ministerul Transporturilor de la Roma a anunțat că testele efectuate în Italia asupra vehiculelor diesel cu motoare Euro 5 nu au arătat încălcări ale standardelor privind emisiile sau prezența unui software care să permită mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale.

Au fost testate 18 vehicule de la diverși producători auto, inclusiv șapte modele de la Fiat Chrysler Automobiles (FCA), reprezentând 70% din vehiculele diesel cu motoare Euro 5 care circulă în Italia.

„În urma efectuării testelor, nu s-au descoperit dispozitive ilegale care să încalce reglementările din UE privind emisiile”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor din Italia.

Raportul vine după ce ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, declara luna trecută că Uniunea Europeană trebuie să se asigure că mașinile Fiat Chrysler care încalcă reglementările privind poluarea sunt retrase de pe piață.

„Autoritățile italiene știau de câteva luni că Fiat, în opinia experților, utilizează dispozitive ilegale. Până acum, Fiat a refuzat să participe la clarificarea problemei, prin urmare Comisia Europeană (CE) trebuie să se asigure că este organizată o rechemare pentru vehiculele Fiat”, a declarat Dobrindt.

Recent, FCA a recunoscut că autoritățile din SUA și din alte state investighează producătorul auto italo-american pentru posibile încălcări ale standardelor privind emisiile vehiculelor diesel.

Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a acuzat în ianuarie FCA că din 2014 folosește un soft care a permis un nivel excesiv al emisiilor la peste 100.000 de camioane și SUV-uri cu motoare diesel. FCA a încălcat reglementările instalând și ținând secret un soft la motoarele modelelor Jeep Grand Cherokee și Dodge Ram 1500 produse în 2014, 2015 și 2016, cu motoare diesel de trei litri, asamblate și vândute în SUA. De asemenea, Agenția pentru Protecția Mediului verifică dacă dispozitivele auxiliare de control al emisiilor constituie „dispozitive de trucare a emisiilor” care sunt ilegale.

Conform raportului publicat de producătorul auto italo-american, sunt afectate aproximativ 104.000 de vehicule. FCA admite că a primit ”solicitări de informații și citații” de la unele autorități guvernamentale, inclusiv de la Departamentul american al Justiției, Autoritatea de Control a Piețelor Financiare din SUA (Securities and Exchange Commission — SEC) și Procuratură.

Din ianuarie, acțiunile listate în SUA ale Fiat Chrysler au scăzut cu 1,1%, investitorii fiind îngrijorați de existența unor asemănări cu scandalul emisiilor de la Volkswagen (Dieselgate).

Investigațiile vin după ce autoritățile de reglementare din SUA au acuzat Volkswagen de instalarea unor sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare. În cazul FCA, softul nedeclarat care controlează emisiile a permis vehiculelor să genereze poluare excesivă, încălcând reglementările legale, susține EPA.

Volkswagen, cel mai mare producător auto din lume, a fost acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA.