O parte dintre angajații feroviari au declanșat miercuri dimineața un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite în șapte regionale, mai puțin Constanța, a informat CFR SA.
„Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA informează că o parte dintre angajații feroviari au declanșat un protest spontan începând cu ora 7:00, acțiune care afectează graficul de circulație al trenurilor. Călătorii sunt rugați ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre întârzierile care se înregistrează în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la telefon 021/9521”, afirmă compania.
Printre regionalele pe care trenurile sunt oprite se numără București, Craiova, Timișoara, Cluj, Iași și Galați.
Potrivit unui comunicat al companiei, protestul are loc în contextul în care administrația și federațiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017 — 2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunțat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creșterea a fondului de salarii cu 22,5%, creștere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaților.
„Menționăm faptul că administrația a propus partenerilor sociali încheierea unui Acord până la semnarea CCM pentru perioada 2017/2018 pentru a asigura astfel protecție socială angajaților, relații de muncă echitabile, precum și un cadru normal și legal de funcționare a companiei după expirarea pe 21 martie 2017 a contractului colectiv de muncă”, spune CFR SA.
Conform sursei citate, conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demarării negocierilor cu federațiile sindicale reprezentative (semnatare ale contractului colectiv) și a respectat termenele legale pentru elaborarea și promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administrație (CA) și aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) și transmis ministerelor pe circuitul de avizare și aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern.
„Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA menține deschis dialogul social și negocierile transparente cu reprezentanții federațiilor sindicale pe marginea definitivării Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pentru perioada 2017-2018, astăzi fiind programată o nouă rundă de negocieri începând cu ora 15:00. De asemenea, compania atrage atenția salariaților că această formă de protest încalcă procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin înregistrarea de pierderi financiare, și afectează transportul pasagerilor care și-au procurat deja biletele pentru efectuarea călătoriei, conform graficului de circulație din Mersul Trenurilor. Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment și îi asigură că se depun toate eforturile astfel încât să asigurăm condiții optime de reluare a circulației trenurilor”, se spune în comunicat.