Breaking News

MRP a transmis la Parlament „Programul legislativ al Guvernului pentru perioada 2017 – 2020”

Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (MRP) a transmis Camerei Deputaților și Senatului „Programul legislativ al Guvernului pentru perioada 2017 – 2020” și „Lista priorităților legislative pentru prima sesiune ordinară parlamentară a anului 2017”.

Potrivit unui comunicat al MRP, remis AGERPRES, cele două documente pot fi consultate, începând de joi, pe site-ul ministerului (www.mrp.gov.ro).

„Programul legislativ al Guvernului pentru perioada 2017 — 2020” și „Lista priorităților legislative pentru prima sesiune ordinară parlamentară a anului 2017” au fost aprobate în ședința Guvernului din 16 martie, se mai arată în comunicat.

Pe Lista priorităților legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară a anului 2017 apar mai multe proiecte de legi care urmează să fie aprobate de Executiv și transmise spre dezbatere Parlamentului, printre care: proiectul de lege privind prevenția; proiectul de lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții; proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de procedură penală, precum și pentru completarea art. 79 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se arată pe site-ul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul.