Serviciul Român de Informații precizează că la Ambasada Marii Britanii a fost întărit dispozitivul de securitate, ca măsură obligatorie standard, în contextul atacului de miercuri de la Londra.
„Este obiectivul nostru. Nu am luat neapărat măsuri suplimentare de securitate, dar am întărit dispozitivul de securitate ca măsură obligatorie standard”, au precizat oficiali SRI.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, anterior, că „din cele mai recente informații obținute de la autoritățile locale, au fost identificate două persoane de cetățenie română care au fost rănite” în urma atacului de la Londra. Acestea au fost transportate la spitalele din zonă în vederea acordării asistenței medicale.
Trei oameni, printre care un polițist, au murit și alte cel puțin 20 de persoane au fost rănite miercuri după-amiază în atacul de la Londra din fața parlamentului britanic, iar atacatorul a fost ucis, a anunțat poliția, transmite AFP.