Breaking News

Volkswagen revine cu succes pe piețele de obligațiuni

Investitorii s-au grăbit joi să participe la revenirea Volkswagen pe piețele europene de obligațiuni, cel mai mare producător auto din lume realizând prima emisiune de bonduri din august 2015, înainte de izbucnirea scandalului emisiilor (Dieselgate), se arată într-un articol apărut în publicația britanică Financial Times (FT).

Cererea a fost imensă, susțin analiștii, emisiunea de obligațiuni denominate în euro — în valoare de opt miliarde de euro — a atras comenzi de 24 de miliarde de euro până la închiderea registrelor.

Înainte de Dieselgate, VW era cel mai mare emitent de bonduri corporate din Europa. De atunci, grupul german a vândut doar titluri de valoare garantate cu active (ABS), în valoare de patru miliarde de euro, în 2015 și în 2016, conform datelor Morgan Stanley.

Noua emisiune de bonduri a fost vândută în patru tranșe, cu scadențe de la doi la zece ani.

Luna aceasta, reprezentanții Volkswagen au anunțat că se așteaptă la o creștere ușoară a veniturilor în 2017, comparativ cu nivelul record din 2016, de 217,3 miliarde de euro. Grupul german estimează că în 2017 va înregistra un avans al veniturilor de 4% și o marjă de profit de 6-7%, față de 6,7% în 2016.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.