Grindeanu: Legea Educației trebuie să răspundă așteptărilor actuale ale societății

 

Legea Educației trebuie să răspundă așteptărilor actuale ale societății, a afirmat marți premierul Sorin Grindeanu, precizând că o eventuală modificare a acesteia va fi rezultatul „unei dezbateri largi”.

„Am avut discuții și o să am cu domnul ministru al Educației ca această lege a Educației, dacă se impune a fi schimbată, să fie o lege care e rezultatul unei dezbateri largi și care să răspundă nevoilor societății”, a declarat premierul Grindeanu, la Europa FM.

Prim-ministrul a făcut referire și la necesitatea continuării colaborării cu Administrația Prezidențială în acest domeniu.

„Nu vreau să iau meritele nimănui, chiar au avut dialog cei de la Ministerul Educației cu comisia prezidențială. Eu cred că, dacă se lucrează împreună — și nu doar acea comisie și Ministerul Educației, ci toți cei interesați—, putem să venim cu un proiect al legii Educației care să răspundă așteptărilor actuale ale societății. S-a schimbat de prea multe ori această lege, de peste o sută de ori în cei 27 de ani și cred că rezultatul nu e cel mai bun”, a arătat Grindeanu.

Pe de altă parte, premierul Grindeanu a vorbit despre situația economică în primele luni ale acestui an, reiterând faptul că nu are motive să fie „pesimist” și să creadă că deficitul nu va fi menținut sub 3%.

„Avem acest acord de care ne ținem cu 3%. (…) Nu avem, în acest moment, motive de îngrijorare. (…) Producția industrială a crescut, în primele două luni, cu 5,8%, comenzile noi în industrie — cu 7,8%, exporturile — cu 13,6%, contractele de muncă, de la începutul anului, cu 44.000. (…) Sunt date care ne bucură și care nu sunt date de către Guvern, ci (…) vin de la Comisia Națională de Prognoză”, a mai afirmat Grindeanu.