Foştii angajaţi de la FORTUS au protestat din nou în faţa Prefecturii

Aproximativ 30 de foşti salariaţi ai SC FORTUS SA au protestat miercuri dimineaţă în faţa Prefecturii ieşene, fiind nemulţumiţi de faptul că nu şi-au mai încasat salariile restante. Oamenii sunt, de asemenea, nemulţumiţi de modul în care autorităţile locale s-au implicat pentru rezolvarea situaţiei de la SC FORTUS SA. De furia angajaţilor nu au scăpat nici autorităţile de la Bucureşti, respectiv cei din conducerea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care în luna noiembrie a anului trecut i-au asigurat pe muncitori că salariile restante care li se cuvin vor fi plătite în urma vânzării unor active ale societăţii. Deşi au primit o parte din sumele restante, acestea au fost sistate odată cu instalarea noului guvern, susţin protestatarii. „Pe nimeni nu-i interesează soarta noastră. Suntem neplătiţi de luni de zile şi ceea ce este mai grav este că nu se întrevede nicio soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii”, a declarat unul dintre protestatari În anul 2008, SC FORTUS SA a intrat în insolvență, din cauza datoriilor pe care le avea către stat și  creditori. De atunci, mai bine de jumatate dintre angajati au fost disponibilizaţi, iar societatea a funcționat la  cote de avarie. Planul de reorganizare a societății prevedea ca în maximum trei ani, din patrimoniul SC FORTUS SA să fie vândute  bunuri în valoare de 70 de milioane de euro, sumă necesară pentru achitarea datoriilor și plata salariilor restante către foștii angajați. (E.M.)