Breaking News

Nivelurile ridicate de plumb din sânge afectează negativ coeficientul de inteligență

Nivelurile foarte ridicate de plumb din unele orașe din Noua Zeelandă înregistrate în perioada anilor ’70-’80 ar fi determinat o scădere a nivelului de inteligență în rândul adulților de azi, a anunțat miercuri o echipă de oameni de știință, informează Xinhua și AFP.

Studiul a demonstrat că dintre cei peste 500 de copii care au crescut în epoca benzinei cu plumb în orașul Dunedin din sudul insulei, cei care au fost expuși la acest element chimic aveau un IQ (coeficient de inteligență) mai mic și un statut social mai scăzut până la vârsta de 38 de ani în comparație cu semenii lor care au interacționat mai puțin cu acest metal.

Nivelurile de plumb din Noua Zeelandă au depășit standardele internaționale în perioada amintită în special din cauza poluării aerului cauzată de autovehicule, se arată într-un comunicat al Universității din Otago.

La acest studiu au participat peste 1.000 de persoane născute în Dunedin între anii 1972 și 1973.

Subiecții cu peste 10 micrograme de plumb pe decilitru de sânge la vârsta de 11 ani au avut la vârsta de 38 de ani un IQ, în medie, cu 4,25 de puncte mai mic decât cel al semenilor lor mai puțin expuși la acest element chimic. În plus, IQ-ul lor a scăzut în timp în comparație cu scorurile obținute în copilărie.

Cercetarea a demonstrat că pentru fiecare creștere de 5 micrograme de plumb în sânge în timpul copilăriei o persoană pierde circa 1,5 puncte de IQ până la vârsta de 38 de ani.

Circa jumătate dintre copiii cu vârste de 11 ani au avut niveluri de plumb în sânge de peste 10 micrograme pe decilitru de sânge, iar 94% aveau niveluri de peste 5 mg pe decilitru, standard de la care Centrul American pentru Controlul Bolilor recomandă în prezent o intervenție în materie de sănătate publică.

De asemenea, persoanele care înregistraseră peste 10 micrograme de plumb în sânge în copilărie aveau ocupații cu un nivel de statut socioeconomic mai scăzut în comparație cu semenii lor mai puțin expuși la acest metal.

Autoarea principală a lucrării, profesoara Terrie Moffitt de la Universitatea Duke din Statele Unite, a declarat că aceste date au fost prelevate într-o perioadă în care aceste niveluri ridicate de plumb erau considerate normale și inofensive pentru copii. În 1984, când au fost testați copiii din Dunedin, se impunea intervenția medicală numai dacă nivelul de plumb depășea 35 de micrograme pe decilitru de sânge.

Studiul a fost publicat în ”Journal of the American Medical Association” (JAMA).