Peste 1.400 de participanţi din ţară şi străinătate participă în aceste zile la Iaşi, la cea de-a VI a ediţie a manifestării ştiinţifice naţionale cu participare internaţională „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, eveniment organizat de Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iaşi. „La eveniment sunt prezenţi, de asemenea, 57 de lectori din ţară, care urmează să suţină peste 80 de cursuri, workshop-uri şi prelegeri pe teme de actualitate din sfera patologiei dermatologice de graniță, precum şi 15 lectori din străinătae, care vor prezenta participanţilor cursuri de inter-disciplinaritate, pe teme de dermatologie şi despre subiecte cu impact practic imediat penru bolnavi. Este vorba despre dermato-oncologie, dermato-alergologie, dermato-pediaterie, tehnici specifice, cancere cutanate şi, respectiv, noutăţi în ceea ce priveşte terapiile”, a declarat conf. dr. Daciana Elena Brănişteanu, preşedintele Asociaţiei Dermatologilor din Moldova, iniţiatoarea evenimentului, joi, în cadrul conferinţei de presă care a precedat deschiderea oficială a manifestărilor. Preşedinţii de onoare ai ediţiei din acest an ai „Primăverii Dermatologice Ieşene” sunt prof. dr. Adrian Streinu Cercel, prof. dr. Niazi Khusrow (SUA și prof. dr. Michel Perrin (Franța).. „Este o participare impresionantă a dermatologilor și nu numai. Acest lucru demonstrează că manifestarea a devenit o școală importantă nu doar pentru dermatologi, ci și pentru studenți, rezidenți și medici din foarte multe specialități, ceea ce ne-am dorit încă de la început”, a spus conf. univ. dr. Daciana Brănișteanu, iniţiatoarea acţiunii. Lucrările vor avea loc în sălile Rossini şi Verdi din Complexul Palas (30 martie – 1aprilie), dar şi în Amfiteatrul de Boli Infecţioase (29 aprilie) şi în Amfiteatrul „Duca” ale UMF „Grigore T.Popa” (2 aprilie). (E.M.)