Echipa de fotbal feminin CS Navobi Iaşi s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a eliminat-o joi, în sferturile de finală ale competiţiei, pe CFR Timişoara, chiar pe terenul acesteia. Ieşencele au obţinut victoria cu scorul de 2-1 (0-0) ş, implicit calificarea în faza următoare a competiţiei graţie „dublei” reuşite de Plăcintă (min. 77 şi min. 89), golul d eonoare al gazdelor purtând semnătura lui Sas (min. 72). ”Astăzi am consumat ultimile fărâme de energie capabile să le țină un organism uman. Am trecut rând pe rând de la agonie, la extaz. Am dominat prima repriza, apoi am avut o scădere inexplicabilă în repriza secundă. Cred că golul primit ne-a trezit și ultimile minute de joc echipa a jucat cum am pregătit meciul și cum trebuia să jucăm din primul minut. Cred că am câștigat meritat, și am dat dovadă de tărie psihlogică, pentru că am reușit să întoarcem un rezultat în ultimile 12 minute de joc. Felicit echipa gazdă care ne-a bătut la capitolul dorință și determinare. Mă rog ca Dumnezeu să îi dea sănătate colegului meu Florin Bugar. Cu el pe bancă, probabil că partida ar fi fost total diferită”, a declarat prof. Adrian Ambrosie, managerul CS Navobi Iași. ”Felicit echipa din Iași pentru victorie și calificarea în semifinalele Cupei României. Mi-am dorit să fiu alături de fete, dar asta a fost situația în acest moment, nimeni nu își programează necazurile. Avem un lot tânăr, omogen, și am încredere că fetele vor face o partidă foarte bună sâmbătă la București”, a spus, la rândul său, Florin Bugar, antrenorul echipei CFR Timișoara. CS Navobi Iaşi a evoluat în formula: Abălașei, Mera, Anca Bențoiu, Răduc, Deca, Nica, Rognean, Vasile, Plăcintă, Prata. Au mai jucat: Petrescu, Butnaru, Zamfir, Palaghia. În semifinale, CS Navobi Iași va întâlni, pe teren propriu, pe CSŞ Târgovişte, în cealaltă semifinală urmând să se întreacă echipele Olimpia Cluj şi Heniu Prundu Bârgăului. (E.M.)