Breaking News

Grindeanu despre replicile dintre Dragnea și Ponta: Nu-mi place atitudinea,lucrurile trebuie discutate în interiorul PSD

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, în calitate de membru al PSD, că nu este de acord cu modul la care se desfășoară relația politică la acest moment între liderul social-democraților Liviu Dragnea și fostul președinte al partidului, deputatul Victor Ponta, punctând că „lucrurile trebuie discutate în interior”.

„Să știți că nu-mi place această atitudine și vă spun cât se poate de direct. Sunt membru de peste 20 de ani, anul acesta fac 21 de când sunt membru PSD, și eu consider că toate lucrurile trebuie discutate în interior, și nu doar eu. În primul rând trebuie discutate în interior, și nu e doar părerea mea, e și a altor colegi. Toate aceste luări de poziție, cea de care aminteați dumneavoastră a fostului președinte Victor Ponta și poate a altora. Eu cred că trebuie spuse aceste lucruri în interior. Și cred că așa e normal să le discutăm, să încercăm, dacă acele lucruri sunt valabile să le îndreptăm „, a declarat Sorin Grindeanu, după ce a participat la reuniune la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, în cadrul vizitei de lucru pe care o desfășoară în județul Dâmbovița.

Premierul a răspuns astfel, întrebat cum privește ce se întâmplă ca relație în plan politic între președintele PSD, Liviu Dragnea, și fostul președinte al social-democraților, Victor Ponta, în condițiile în care fostul președinte al partidului „atacă foarte des PSD”.

Fiind întrebat dacă Ponta i-a spus despre nemulțumirile sale privind actuala conducere a PSD, Grindeanu a spus că s-a întâlnit cu Victor Ponta în urmă cu aproximativ trei săptămâni și recent nu a mai avut discuții cu acesta.

„Nu am mai discutat cu dânsul cam de trei săptămâni, o lună. Victor Ponta este fost președinte al partidului, e membru PSD, dar nu o să-mi ocup timpul astăzi pentru a vă răspunde doar despre Victor Ponta și despre altceva. Am avut întâlniri foarte bune și continuă întâlnirile la Dâmbovița. Îmi doresc să aud probleme, probleme noi, probleme pe care putem să le rezolvăm de la nivel guvernamental”, a spus Grindeanu.

În continuarea vizitei pe care o efectuează în județul Dâmbovița, șeful Executivului are programate discuții cu sindicaliști și conducerile societăților Automecanica Moreni și Uzina Mecanică Mija.