Breaking News

Ministrul Agriculturii: Ținta noastră pentru 2017 este de a atrage 1,6 miliarde de euro prin PNDR 2014-2020

Ministerul Agriculturii și-a propus să atragă din fondurile europene 1,6 miliarde euro în anul 2017 prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), a declarat vineri, pentru AGERPRES, ministrul de resort, Petre Daea.

„Ținta noastră pentru 2017 este de a atrage 1,6 miliarde de euro din fonduri europene prin PNDR 2014-2020. Am deschis măsurile, am introdus target la fiecare salariat, până jos, astfel încât target-ul de 1,6 miliarde de euro să fie atins. Noi ne propunem numai ținte exacte și măsuri în consecință”, a precizat Petre Daea.

În prezent sunt deschise 8 sub-măsuri din PNDR 2020, iar ghidurile solicitantului pentru alte 13 se află în consultare publică, sesiunile de depunere de proiecte urmând să fie lansate în aprilie.

Toate măsurile pentru realizarea de investiții în agricultură aferente anului 2017 au o alocare financiară de aproximativ două miliarde de euro.

În 2016, rata de absorbție a fondurilor europene prin PNDR 2020 s-a apropiat de 10%, ceea ce a reprezentat plăți efective către beneficiari de aproximativ 767 de milioane de euro în anul 2016, potrivit datelor de bilanț ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), transmise în luna decembrie.

„Agenția a efectuat plăți în valoare de aproximativ 767 milioane de euro, ceea ce reprezintă o absorbție de aproximativ 10% (9,53%) din totalul fondurilor alocate proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 (PNDR 2020). Până la această dată, au fost acceptate și rambursate efectiv de către Comisia Europeană fonduri de peste 480 de milioane de euro, la care se adaugă prefinanțare de 325 milioane de euro”, se preciza în documentul AFIR la 29 decembrie 2016.

Alocarea bugetară totală stabilită pentru 2016 a fost de 1,57 miliarde de euro, pentru finanțarea proiectelor de investiții, iar gradul de solicitare era de 115%.

Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 — 2020, destinat dezvoltării agriculturii și mediului rural din România, cuprinde 15 măsuri de finanțare și are alocat un buget în valoare de 9,85 miliarde de euro, din care puțin peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene, iar diferența din contribuția națională.