Breaking News

Teleorman: 26 de focare de gripă aviară sunt active în satul Dracea; aproximativ 500 de păsări au fost ucise

Un număr de 26 de focare de gripă aviară sunt active în satul Dracea, iar în ultima lună aproximativ 500 de păsări au fost ucise din cauza bolii, informează un comunicat de presă al Instituției Prefectului.

Focarele au fost confirmate în timp, după ce în data 1 martie, un cetățean cu domiciliul în satul Dracea, comuna Dracea, a notificat medicul veterinar concesionar despre moartea unor păsări din gospodăria proprie.

Imediat după confirmarea bolii, în această gospodărie, prin buletin de analiză emis de IDSA București, autoritățile locale au decis ca toate păsările să fie ucise, anexele să fie dezinfectate și să se întocmească dosarele privind acordarea de despăgubiri pentru animalele ucise/moarte.

Potrivit hărții GIS a focarului de influență aviară, zona de protecție este de 3 km în jurul focarului de boală și cuprinde localitățile Dracea, Zlata, Crângu, iar zona de supraveghere este pe o raza de 10 km în jurul focarului și cuprinde localitățile Furculești, Moșteni, Voievoda, Bogdana, Ulmeni, Spătărei, Broșteanca, Putineiu, Cârlomanu, Băduleasa.

Ulterior, pe măsură ce boala s-a diagnosticat și în alte gospodării din comuna Dracea, aceste arii s-au extins și în localitățile Piatra, Lisa, Seaca și Traian.

Pentru preîntâmpinarea răspândirii bolii în comuna Dracea au fost constituite, din dispoziția prefectului județului Teleorman, echipe mixte formate din reprezentanți ai Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, ai Inspectoratului de Poliție Județean, ai Inspectoratului de Jandarmi și ai Primăriei comunei Dracea pentru verificarea/conștientizarea populației cu privire la respectarea măsurilor adoptate, precum și filtre pentru interzicerea scoaterii din localitate de păsări domestice, produse și subproduse ale acestora.