BNS: România, primul loc în Europa în ceea ce privește încălcarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor

 

România ocupă primul loc din Europa din 35 de țări analizate în ceea ce privește încălcarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, potrivit unui comunicat al Blocului Național Sindical (BNS) remis, luni, AGERPRES.

„România are cel mai mare număr de încălcări ale drepturilor fundamentale, atât în practică dar mai ales în legislația națională, suntem pe primul loc în Europa. Încălcarea drepturilor lucrătorilor este în general o caracteristică a țărilor sărace sau a celor cu un sistem democratic deficitar. Pentru România au fost identificate 20 de încălcari ale drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, cele mai multe — 14 — provin din prevederi legislative și 4 din practică”, se menționează în comunicat.

BNS precizează că diferența între România și restul statelor europene devine și mai vizibilă dacă avem în vedere situația încălcărilor ca efect al legii, ceea ce poate conduce la concluzia că „legislația dialogului social din România este construită în profund dispreț pentru drepturile fundamentale ale lucrătorilor”.

„O astfel de poziționare spune mult despre gradul de dezvoltare a României dar și despre respectul pe care clasa politică, indiferent de culoare, îl are pentru forța de muncă. În general drepturile lucrătorilor sunt încălcate în țările sărace sau cu un model de democrație deficitar. O astfel abordare creează presiune asupra competitivității statelor dezvoltate, acestea având în general standarde de muncă la un nivel foarte ridicat. Reacția statelor dezvoltate este vizibilă azi în cadrul dezbaterilor despre viitorul Uniunii Europene. Sigur, pe termen scurt încălcarea acestor drepturi înseamnă costuri mai mici pentru angajatori și o mai facilă abordare a forței de muncă pentru politicieni. Lipsa de sustenabilitate în creșterea economică, cu o accentuare a distribuirii inegale a creșterii economice, lipsa de predictibilitate sau capacitate redusă de a face față șocurilor sunt doar câteva din elementele cu care plătim. Dacă dorim sa fim parte a Europei atunci trebuie sa învățăm să ne respectam angajamentele internaționale”, se menționează în comunicatul BNS.

Organizația Internațională a Muncii (OIM) a creat un instrument de analiză statistică pentru a urmări relația dintre standardele internaționale de muncă, pe de o parte și investițiile străine și comerțul internațional pe de altă parte. Au fost vizate două categorii de drepturi considerate fundamentale — dreptul la libera asociere și dreptul la negocieri colective, drepturi reglementate de Convenția OIM 87 privind libertatea de asociere și protecția dreptului la organizare în sindicate și Convenția OIM 98 privind dreptul la negocieri colective.

În acest context, Blocul Național Sindical solicită atât Guvernului cât și Parlamentului să procedeze în regim de urgență la inițierea unor consultări pentru modificarea legislației dialogului social în concordanță cu prevederile celor două convenții OIM.

„Deși legea reglementează dreptul la grevă, procedurile lungi și greoaie fac extrem de dificilă organizarea unei greve cu respectarea legii; Angajatorii nu au obligația consultării salariaților asupra unor aspecte precum reducerea săptămânii de lucru ca urmare a dificultăților economice; Legislația românească interzice discriminarea pe motiv de apartenență la un sindicat însă nu furnizează nici un fel de instrumente pentru a proteja lucrătorul în acest sens, nici măcar nu prevede reîncadrarea persoanei discriminate pentru apartenența la un sindicat”, se mai arată în comunicatul BNS.

Potrivit BNS, ultimele date disponibile sunt cele pentru anul 2015 și vizează situația existentă în 185 țări.