Academia de Studii Economice și Ecole hoteliere de Lausanne – Lausanne Hospitality Consulting au lansat miercuri programul de studii postuniversitare – „Managementul strategic al ospitalității”.
Programul de formare se va derula pe parcursul a 7 module, incluzând 198 de ore asigurate de specialiștii EHL/LHC și ASE și beneficiind de 27 de credite de studii transferabile.
Absolvenții vor primi un certificat de atestare a competențelor profesionale recunoscut de MEN, dar și un certificat eliberat de EHL.
De asemenea, după absolvire cursanții interesați pot urma un modul opțional de 5 zile desfășurat de EHL.
„Cursul se adresează profesioniștilor din business și mai ales celor din industria ospitalității care își doresc o dezvoltare a carierei, dar și celor care să se specializeze în acest domeniu sau să își dezvolte calitățile de management. Astfel, conceput ca un curs postuniversitar de un an, programul se va desfășura efectiv pe parcursul a 9—10 luni. O parte importantă a programului este dedicată studiului individual și a muncii în echipă, concretizate în realizarea unui proiect care va trebui să rezolve o problemă reală a unei companii din mediul de afaceri, pe baza competențelor dobândite pe parcursul modulelor. Examenul de absolvire va consta astfel în realizarea și prezentarea acestui proiect”, susțin organizatorii.
Se pot înscrie absolvenții de studii superioare cu minimum 2 ani de experiență în muncă, care să cunoască limba engleză.
Selecția se va face pe bază de eseu motivațional și interviu de selecție, taxa de școlarizare fiind de 6.000 de euro.
„Nu putem să desfășurăm programul fără 20 de cursanți. În momentul în care avem 20 de cursanți suntem dispuși să începem primul curs. (…) Ne-am propus să încheiem parteneriate cu universități puternice din Europa și din lume. (…) Nu avem nevoie de diplome, avem nevoi de competențe și eu cred că le vom asigura în cadrul acestui program. (…) Este un program în care ne împărțim foarte clar sarcinile. Dacă reușim cu acest program de formare, am putea să dezvoltăm și un program de masterat”, a afirmat rectorul ASE Nicolae Istudor la festivitatea de lansare.
Prezent la eveniment, ambasadorul Confederației Elvețiene în România, Urs Herren, a lăudat inițiativa și colaborarea dintre cele două instituții de învățământ care au o „reputație foarte înaltă” în țările lor.