Naţionala României s-a impus, marţi seara, în faţa Serbiei, scor 4-1, în al doilea meci susţinut în cadrul Campionatului Mondial de hochei pe gheata, Divizia II – Grupa A, găzduit de Galaţi în această săptămână. În pofida rezultatului înregistrat la final, pe gheaţă, meciul a rămas în cumpănă după primele două reprize, când România avea un avantaj fragil (2-1). Flinta a deschis scorul în min. 7, din pasa lui Nagy, şi zece minute mai târziu Bocu l-a pus în poziţie de finalizare pe Georgescu pentru 2-0. Sârbii au redus din diferenţă în partea secundă, prin Filipovic, şi meciul era încă deschis oricărui rezultat dupa ultima pauză. România a marcat însă repede în repriza finală, prin Biro, după doar 37 de secunde, iar apoi Flinta şi-a trecut în cont dubla, consfinţind rezultatul final. În primul meci, tricolorii învinseseră Belgia cu 9-1. Miercuri după amiază, România întâlneşte Islanda, formaţie care a pierdut împotriva Australiei, scor 2-3. România şi Austrialia au câte două victorii după primele două etape.