160 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani din zece centre rezidențiale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, identificați cu manifestări comportamente delincvente, au participat la programul de management al furiei și dezvoltarea comportamentelor prosociale, în cadrul unor şedinţe care au inclus teme ca definirea și înțelegerea comportamentelor antisociale, recunoașterea tiparului de gândire de tip antisocial, învățarea autocontrolului și alternative prosociale de răspuns la nivel verbal și comportamental, în cadrul unui proiect derulat de Asociația Alternative Sociale, în parteneriat cu DGASPC. Proiectul, intitulat „Copiii din centrele rezidențiale: de la risc la oportunități sociale”, a avut ca scop, pe de o parte formarea personalului din centrele rezidențiale ale DGASPC Iași (educatori și asistenți sociali), prin programul de management al furiei (realizat de specialiștii Alternative Sociale), și pe de altă parte aplicarea acestui program copiilor cu comportamente predelincvente din centrele respective, considerați a fi un grup de risc, deoarece majoritatea prezintă probleme de sănătate mintală, cauzate de mediul familial din care au fost scoși, respectiv tulburări de atașament, de conduită, substimulare cognitivă și de limbaj. În cadrul aceluiaşi program, 165 de educatori și asistenți sociali care lucrează în centre rezidențiale din județul Iași au fost formați pe lucrul cu copiii cu comportamente (pre)delincvente, în baza programului realizat, iar 60 de studenți au avut ocazia să întâlnească profesioniști/specialiști din centrele rezidențiale pentru copii ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, de la care au aflat despre experiențele profesionale și au primit răspunsuri la întrebările pe care le aveau. La final, 20 de copii care au parcurs programul de management al furiei s-au întâlnit cu bătrânii din Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Mircești, cu care au împărtășit experiențe de viață, au oferit cadouri, zâmbete și îmbrățișări, activitate care îi va ajuta pe copii să exerseze empatia față de membrii comunității din care provin și, în același timp, să învețe din experiențele de viață ale vârstnicilor. Programul a avut ca rezultat crearea programului de management al furiei și dezvoltare de comportamente prosociale. „Colaborarea și implicarea profesioniștilor din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a făcut posibil ca programul de management al furiei realizat în cadrul proiectului să aibă impactul așteptat nu doar asupra educatorilor formați să lucreze cu copiii din centrele rezidențiale, dar și asupra copiilor pe care am avut ocazia să-i vedem cum își schimbă perspectiva în ceea ce privește abordarea situațiilor conflictuale”, a precizat Liliana Foca, coordonatorul acestui program, în cadrul conferinţei de închidere a proeictului, desfăşurată miercuri, 5 aprilie, la sediul Centrului Judeţean de Incluziune Socială Iaşi. Alexandru Gulei, unul dintre facilitatorii care a lucrat în mod direct cu copiii în cadrul acestui program, a declarat, la rândul său, că pe parcursul desfășurării sesiunilor a observat că rezultatele nu au întârziat să apară în rândul beneficiarilor. „Programul educativ de management al furiei dezvoltat de Alternative Sociale oferă copiilor participanți posibilitatea de a se cunoaște mai bine și de a-și analiza comportamentele problematice. Ei înțeleg faptul că sunt responsabili pentru propriile reacții și dobândesc abilități de recunoaște și de a controla factorii interni și externi care le provoacă emoții negative. În timpul sesiunilor se pun mereu în discuție situații concrete din viața copiilor, de la școală, din centru, se analizează modul în care apare furia, reacțiile avute și pe cele dezirabile. Interesant este că aceștia aplică cele deprinse chiar și înainte de încheierea programului. De exemplu, educatorii cu care am lucrat ne povesteau că i-au auzit pe copii discutând și concluzionând cu privire la propria responsabilitate pentru evitarea escaladării conflictului”, a afirmat Alexandru Gulei, asistent social și facilitator program. La conferința de închidere a proiectului a fost prezentă și una dintre beneficiarele proiectului, Carmen Sobaru, în vârstă de 17 ani, de la Centrul de Servicii Comunitare „Bucium”, care a venit cu câteva exemple pozitive după ce a parcurs programul de management al furiei. „Furia mea tot timpul a pornit de la diferite certuri sau situații în care mă enervam. Mă comportam urât și neadecvat în acele momente, vorbeam vulgar și chiar loveam. Am învățat în cadrul programului cum să mă controlez, că pot ajuta persoanele din jurul meu, că pot fi sociabilă și calmă. Pentru mine contează părerea celor cu care vorbesc, dar mai ales persoanelor dragi mie. Mi-am îmbunătățit relațiile foarte mult atât cu cei din centru cât și din exterior. Carmen își dorește să fie în preajma copiilor, motiv pentru care după liceu va merge la o facultate, de unde speră să devină educator”, a spus Carmen Sobaru. „Acest proiect a venit și a completat expertiza și capacitatea adulților din centrele de plasament de a gestiona unele probleme dificile care ar putea să apară în colectivitate. Când vorbim de copii care ajung la diferite vârste în mediul instituțional există riscul ca unele probleme emoționale să fie greu de gestionat. Aveam nevoie de aceste aplicații practice în acre să fie implicați atât copiii cât și adulții pentru a depăși momentele de criză care nu de multe ori ne ridică mari dificultăți. Rezultatele vor fi pe termen lung, deocamdată am reușit să captăm atenția copiilor care au înțeles că trebuie să se autocunoască, să își cunoască limitele, să își înțeleagă emoțiile și astfel i-am câștigat partenerii noștri”, a menţionat, la rândul său, Niculina Karacsony, director general adjunct DGASPC Iași. Proiectul „Copiii din centrele rezidențiale: de la risc la oportunități prosociale”, cu un buget de 83.230,77 franci elveţieni, s-a desfăşurat în perioada 1 mai 2016 -30 aprilie 2017, fiind co-finanţat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. (Edmond MACRI)