Grupul consilierilor locali ai PNL cere demiterea lui Florin Prunea de la conducerea CSM Politehnica Iaşi

Grupul consilierilor locali ai PNL solicită convocarea de urgență a Fundației Sportului Ieșean (FSI), în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Municipal (CLM) Iași, la care să participe şi membrii Comitetului Director al CSM Politehnica Iaşi şi la care să fie prezentat raportul privind alocările financiare din anii trecuţi a clubului precum şi strategia de finanțare pentru anul 2017. Într-un comunicat de presă, grupul consilierilor locali ai PNL afirmă că formaţiunea politică pe care o reprezintă susţine în continuare finanţarea echipei de fotbal a Iaşiului, dar în acelaşi timp este de părere că, pentru viitor, singura soluţie o reprezintă privatizarea acesteia. În document se subliniază că liderul consilierilor liberali nu a cerut vreodată oprirea finanțării și închiderea clubului de fotbal, ci atragerea de investitori privați și retragerea treptată a finanțării publice. „Suntem de acord că finanţarea către fotbal să continue, dar trebuie ca, pe termen lung, echipa să fie preluată de un investitor privat. Numai un investitor privat ar putea gestiona cu succes o astfel de afacere. CSM Politehnica nu trebuie să fie unealta celor aflaţi la conducerea Primăriei, nu trebuie să stea cu mâna întinsă la Primar, indiferent cine ar fi acesta”, se precizează în comunicatul de presă al consilierilor locali ai PNL. Semnatarii documentului acuză starea de lucruri din acest moment de la CSM Politehnica Iaşi, subliniind că vinovat de ceea ce se întâmplă acum la club este preşedintele executiv Florin Prunea.  „De când a venit la conducerea clubului ieșean de fotbal, singura performanță a acestui om a fost să evite retrogradarea. În rest, în fiecare an a cerut tot mai mulți bani. Asta, în timp ce ieșenii protestează din cauza drumurilor neasfaltate sau a autobuzelor care iau foc pe stradă. Asta, în timp ce terenurile de sport ale şcolilor stau în paragină, nu avem o sală polivalentă, nu avem infrastructură sportivă, iar copiii Iaşului se joacă pe tăpşan”, afirmă consilierii locali ai PNL. În opinia acestora, echipa de fotbal poate fi un ambasador al Iașului şi poate reprezenta un simbol al performanței sportive.” Cu siguranță, în al doilea oraș că mărime a populației din România, ar fi numeroși ieșeni care să plătească bilet și să vină la stadion. Însă trebuie să aibă pentru ce să vină. În momentul de față, cu milioane de euro s-a susținut „performanța” de a se evita retrogradarea. De cupe europene nici nu poate fi vorba. Anul trecut, în urma unei sarabande a insolvențelor cluburilor de fotbal din România am bătut la porțile Europei. Însă aceste porți închise au rămas și, la cum sunt rezultatele în prezent, închise vor fi pentru mult timp”, susţin semnatarii comunicatului de presă, care solicită, în încheiere, Comitetului Director al CSM Politehnica să-l demită pe Florin Prunea de la conducerea clubului ieşean de fotbal. (E.M.)