Breaking News

ANOFM: Indemnizațiile de șomaj se vor plăti mai devreme

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță devansarea achitării drepturilor acordate beneficiarilor asigurărilor pentru șomaj, în contextul Sărbătorilor Pascale, potrivit unui comunicat al instituției.

Astfel, achitarea drepturilor acordate în conformitate cu legislația specifică sistemului asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă se va realiza la domiciliul beneficiarilor în perioada 11 aprilie 2017 — 14 aprilie 2017, iar la oficiul poștal până pe data de 25 aprilie 2017.

Totodată, ANOFM face precizarea că devansarea este valabilă și pentru beneficiarii care își primesc drepturile privind asigurările pentru șomaj prin virament bancar.