RESTAURANTELE, CARUSELUL, TRAMBULINELE DIN PALAS ȘI CLUB VIPER ȘI CAFENELELE DIN IULIUS MALL, DESCHISE ÎN PRIMA ZI DE PAŞTE

Și în acest an, ansamblul Palas şi Iulius Mall Iaşi vin în întâmpinare celor care se pregătesc pentru de Sărbătorile Pascale cu un program special. Astfel, clienţii își pot definitiva listele de cumpărături şi îşi pot petrece minivacanţa relaxându-se la cafenele sau în spaţiile de distracţie.

 

Sâmbătă, 15 aprilie 2017, magazinele, cafenelele, restaurantele, caruselul şi trambulinele din Palas vor fi deschise până la ora 18.00. Duminică, în prima zi de Paşte, mall-ul este închis, însă vizitatorii ansamblului Palas, care își doresc să se bucure de relaxare de sărbători, în compania prietenilor sau a familiei, vor avea opţiuni de recreere în parc. Cafenelele şi restaurantele din parc şi de pe esplanada Teatrului „Luceafărul” vor fi deschise în intervalul 14.00 – 22.00. Și pentru prichindei, sesiunile de joacă la trambulinele Palas Jump şi la carusel vor fi posibile tot în intervalul orar 14.00 – 22.00. De luni, 17 aprilie, programulansamblului Palas revine la cel obişnuit: 10.00 – 22.00.

Ieșenii care încă mai au de finalizat pregătirile pentru masa de Paşte sau aranjarea locuinței sunt aşteptaţi la Auchan, care va fi deschis sâmbătă, între orele08.00 – 18.00. Duminică, hypermarketul este închis, iar luni va funcționa de la ora 08.00 la ora 23.00.

 

Şi cei care își fac cumpărăturile de Paște în Iulius Mall Iaşi se vor bucura de un program special. Pe 15 aprilie, magazinele vor fi deschise între orele 10.00 și 18.00, pentru clienții care au în plan sesiuni de shopping, iar duminică vor fi închise. De luni se revine la programul normal, între orele 10.00 – 22.00. Și cinefilii se vor bucura sâmbătă de filmele preferate la Cinema City, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Duminică, cinematograful va fi închis, iar  de luni va fi deschis după orarul obișnuit, 10.00 – 22.00. Pentru cei care vor să își petreacă prima zi de Paște în compania prietenilor, clubul Viper va fi deschis duminicăde la ora 13.00 până la ultimul client, iar Starnet şi cafeneaua La Corniche vor fi deschise non-stop.