Modificările operate la Instituţia Arhitectului Şef, restructurarea Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) şi înfiinţarea Autorităţii Urbane reprezintă trei dintre argumentele principale pentru care consilierii locali ai Partidului Mişcarea Populară (PMP) au votat în favoarea proiectului de hotărâre privind noua organigramă a Primăriei municipiului Iaşi. „Am remarcat înfiinţarea unui nou compartiment în cadrul serviciului de urbanism şi anume Compartimentul de design şi arhitectură urbană, care mi se pare absolut necesar pentru un oraş ca al nostru. Când mi-am început mandatul, am propus în prima şedinţă a comisiei de urbanism angajarea în cadrul serviciului de urbanism a unor peisagişti şi designeri care să se ocupe de estetica oraşului. Cred că acest nou compartiment se pliază pe propunerea mea şi sper să fie angajaţi tineri specialişti, talentaţi, cu viziune, ca Iaşul să aibă aspectul pe care îl merită”, a declarat Violeta Găburici, liderul grupului consilierilor locali ai PMP. După cum a declarat aceasta, PMP Iaşi aprobă modificările făcute de Executivul Primăriei în organigramă, întrucât, în acest fel, se sparge monopolul instituit la nivelul acestei instituţii, „când documentele stăteau în pixul unui singur angajat”. În acest fel, susţine Violeta Găburici, ieşenii vor pierde mai puţin timp plimbându-se pe holurile instituţiei şi îşi vor rezolva mult mai rapid problemele. „Înfiinţarea unui birou de Urbanism IT este o decizie extraordinară şi sper că acest lucru va duce la reducerea considerabilă a timpului de aşteptare pentru certificatele de urbanism şi autorizațiile de construire. Este o măsură necesară pentru o primărie care doreşte să ţină pasul cu cetăţenii”, a completat consilierul local. Reamintim că, întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat marţi, cu majoritate de voturi, organigrama şi statul de funcţii ale Primăriei municipiului Iaşi. Potrivit documentului, printre noutăţile apărute în organigrama Primăriei se numără, pe lângă înfiinţarea Autorităţii Urbane şi a Administratorului Public, Compartimentul de Statistică şi Prognoză, Direcţia de Relaţii Publice şi Tranparenţă Decizională, Direcţia de Arhitectură şi Urbanism, care include Compartimentul de design şi arhitectură urbană precum şi Compartimentul de urbanism şi IT. Tot o noutate o reprezintă şi schimbarea denumirii Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, care în noua organigramă poartă denumirea de Direcţia de Evidenţă a Patrimoniului Public şi Privat, cu componentele sale Direcţia de Fond Locativ şi, respectiv, Direcţia de Exploatare a Patrimoniului. Noua organigramă a Primăriei municipiului Iaşi include 784 de funcţii de execuţie, dintre care 538 de funcţii ocupate şi 246 de funcţii vacante. (Edmond MACRI)