Joi, 13 aprilie, la Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi vor fi inaugurate o serie de investiţii cu impact major asupra calității actului medical din municipiu, cu scopul respectării exigenţelor de calitate referitoare la unităţile de spitalizare şi tratament, realizându-se ȋn acest fel obiective ce se ridică la nivelul cerinţelor actuale ale pacienților nu doar din municipiul și județul Iași, cât și de la nivelul Regiunii Nord-Est. Astfel, printr-o finanţare ȋn valoare de 3.906.195 lei, alocată de către Primăria Municipiului Iași şi de către Ministerul Sănătăţii, s-a implementat proiectul „Înființarea unui Bloc Operator ORL”. În cadrul acestei investiții a fost reconfigurat spațiul existent prin dezafectarea unei spălătorii, amenajându-se două săli de operație (dotate cu aparatură modernă) și anexele lor: zona de spălare a medicilor, depozite de materiale sterile, camere UPS, birouri pentru medici și asistente, două saloane pacienți ATI cu un număr total de șase paturi, sală de pregătire a pacienților și vestiarele medicilor, respectând cerințele impuse de normativele în vigoare privind unitățile sanitare cu paturi. Ȋn cadrul spitalului funcţionează două secţii chirurgicale, de ortopedie-traumatologie și ORL, ȋn care sunt implementate două programe naţionale: programul naţional de ortopedie şi programul naţional al surdităţii prin proteze auditive implantabile. Anual, aproximativ un numar de 1.600 de pacienţi beneficiază de servicii medicale chirurgicale ȋn cele două secţii medicale. Prin credite alocate de către Primăria Municipiului Iași, dar şi din venituri proprii şi de la Ministerul Sănătăţii, s-a realizat o investiţie ȋn valoare de 1.746.460 lei, care s-a materializat ȋn „Modernizarea Compartimentului Central de Sterilizare”. În cadrul acestui proiect au fost executate lucrări de reconfigurare funcțională și montarea de echipamente specifice, care asigură controlul permanent al operațiunilor de sterilizare prin procedee moderne. Astfel este asigurată conformitatea produselor la exigențele specificate în standardul EN ISO 9001/2000 privind garantarea pacienților și siguranța în utilizarea materialului sterilizat. Cu o finanţare din venituri proprii ȋn valoare de 880.070 lei, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi a implementat şi proiectul „Modernizarea Laboratorului de Analize Medicale”. Ȋn cadrul acestuia au fost executate lucrări de reconfigurare funcţională, prin crearea de spaţii corespunzătoare fiecărui sector de activitate: biochimie, hematologie, microbiologie, depozite, cameră de probe, serologie, microscopie, vestiare pentru personal, toxicologie, prelevări probe, cabinete. Certificarea RENAR a tuturor analizelor efectuate ȋn cadrul laboratorului de analize medicale, ce aduce o creştere a punctajului de autoevaluare, eliminarea riscurilor infecţiilor nosocomiale şi ȋmbunătăţirea condiţiilor de lucru ale personalului medical sunt obiective ce vor fi atinse prin implementarea acestui proiect. „Finalizarea acestor obiective de investiţii ȋntr-o perioadă foarte scurtă de timp şi integrarea lor ȋn circuitul medical şi funcţional plasează Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi ȋn avangarda instituţiilor medicale din România ȋn ceea ce priveşte ritmul de dezvoltare a serviciilor medicale la standarde de calitate europene”, a declarat Carmen Cumpăt, managerul instituţiei medicale ieşene. „Pentru mine, un oraș sănătos și prosper înseamnă, în primul rând, ieșeni mai sănătoși, cu o viață mai lungă și mai activă, cu probleme medicale rezolvate rapid, profesionist și eficient. Iată de ce Primăria Municipiului Iași va continua să susțină instituțiile medicale din subordine astfel încât acestea să ofere servicii medicale sigure și moderne. Felicit întregul personal al Spitalului Clinic de Recuperare pentru aceste noi investiții și îl asigur de întregul sprijin al administrației locale pentru ca această unitate medicală să devină una dintre cele mai performante din Regiunea Nord-Est și chiar la nivel național”, a declarat, la rândul său, primarul Mihai Chirica.