Premierul Sorin Grindeanu felicită Poliția Română pentru că și-a făcut datoria în cazul Sebastian Ghiță, precizând că urmează procedurile specifice pentru aducerea în țară a acestuia.
„Doresc să felicit Poliția Română pentru că și-a făcut datoria. E un lucru extrem de bun. În continuare, vor urma procedurile specifice unei astfel de acțiuni, care vor duce, în final, la extrădare și la venirea în țară a lui Sebastian Ghiță”, a declarat Grindeanu, pentru TVR, conform unei înregistrări publicate pe site-ul stiri.tvr.ro.
Întrebat ce părere are despre modul în care au acționat autoritățile în acest caz, șeful Executivului a spus că „probabil că n-a fost nici simplu”. „Eu sunt convins că au depus toate eforturile cei din Ministerul de Interne și nu numai”, a mai afirmat Grindeanu.
Totodată, întrebat cum comentează faptul că sunt voci din mediul politic care se tem de dezvăluirile pe care ar putea să le facă Sebastian Ghiță după ce va fi adus în România, Grindeanu a răspuns: „Poate fi o teamă în anumite zone, este treaba dânșilor. Pe noi ne interesează să aplicăm legea. Celelalte speculații, toate lucrurile pe care le spun unii sau alții — nu e treaba noastră, ca și Guvern”.
Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost localizat și reținut de polițiști în cursul nopții de joi spre vineri.
”În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, în cursul acestei nopți, în Belgrad, a fost localizat și reținut inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. În momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare documente false care prezintă însemnele unui stat din U.E. În prezent se derulează procedura legală în astfel de situații”, a anunțat IGPR.